La consult cu Pastorel

      De Păstorel (Alexandru Osvald) Teodoreanu mă leagă o amintire scumpă: perioada studenției, petrecută în Iași. Șase ani de zile, drumul formării mele medicale a trecut prin strada Sărăriei, de la căminele din Copou până la Facultatea de Medicină. În fiecare zi să cobori lăsând în stânga bojdeuca lui Creangă și în dreapta Casa Pogor (sediul Junimii), vă imaginați? Nu m-aș fi mirat daca mă întalneam cu Iacob Negruzzi sau cu Titu Maiorescu.....

           Casa din Iași a familiei Teodoreanu se află în vechea mahala a Beilicului, lângă biserica Zlataust, ce străjuiește mormântul lui Barbu Lăutaru. Învaluită într-o lumină de lumânări și aromă de gutui coapte, duce cu gândul și sufletul la Ulița copilăriei și În casa bunicilor.

         Poate mai puțin cunoscut decât fratele lui, Ionel Teodoreanu, Păstorel a fost un epigramist de mare vervă și în același timp un bon viveur ce iubea gastronomia și degustarea vinurilor. Expertiza lui în materie oneologică ajunsese la un nivel pe care de altfel și-l apreciază singur:  “Am păstorit în viaţă vinuri rare / De-aceea îmi şi zice Păstorel / Şi de la Grasă pân-Ia Otonel / Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare”. Era o vedetă boemă a intelectualității ieșene și bucureștene, cu o pană sprintenă și plină de malițiozitate, care nu ierta pe nimeni.

         Romanul lui, “Hronicul măscăriciului Vălătuc”, este considerat de George Călinescu drept “Gargantua și Pantagruel” al românilor. Dar cele mai cunoscute îi rămân epigramele, a căror limbă ascuțită l-a pus de multe ori în conflict cu Nicolae Iorga sau cu Mihail Sadoveanu.

         Păstorel Teodoreanu s-a stins din viață datorită unei boli pulmonare. Și-a exprimat părerea despre contactul cu lumea medicinei într-o epigramă, adresată medicului laringolog, dar care după părerea  mea se potrivește foarte bine și bronhologului de astăzi:

Când imi spui: "Deschide gura!"
Și te uiți în ea cu farul,
Vrei să dregi cu picătura
Ce n-am dres eu cu paharul!

           Și-a sorbit viața ca pe o cupă de șampanie: cu sete și umor. Și, cu câteva zile înainte de intra în legendă, în 1964, la București, în sanatoriul Filaret de pe șoseaua Viilor, a scris ultima lui epigramă:

Culmea ironiilor
Și râsul copiilor,
Să pun punct bețiilor
Pe șoseaua Viilor!