Corpul uman în arta plastică

Pe 11 aprilie 2014, cu ocazia celei de a 46-a Sesiuni Științifice a Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" , am avut plăcuta surpriză de a asculta o altfel de prezentare. Artistul Mircea Goția, pictor dar și profesor de educație plastică, și-a folosit harul pentru a ne transporta pentru câteva momente într-un alt univers. Vă invit să vizualizați mai jos câteva fragmente din această prezentare. 

Corpul uman în arta plastică

Mircea Goția                                                             

".....Leonardo da Vinci avea preocupări ştiinţifice, interesul său deosebit manifestându-se în domeniul biologiei. Pentru redarea imaginii corpului omenesc a studiat în amănunţime anatomia umană în comparaţie cu cea animală. In condiţii vitrege el a desfăşurat o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, redând în desene, cu o mare putere de sugestie, organe şi ţesuturi, într-o deplină fidelitate ştiinţifică.

            Specialiştii în anatomie din Marea Britanie vorbesc despre corectitudinea poziţionării organelor în desenele lui Da Vinci, şi mai ales despre schiţa maestrului care reprezintă coloana vertebrală. Detaliile anatomice ale vertebrelor şi curburile specifice par a fi realizate de scanerele tridimensionale din zilele noastre.

 

A descris toate oasele din corpul uman, însă notiţele sale erau scrise "în oglindă", sistem practicat de artist, astfel încât numai cunoscătorii acestui cod le puteau citi. Alţii cred că Leonardo a scris astfel pentru că era stângaci şi dislexic.

Maestrul era fascinat de corpul uman şi de a găsi acel loc din trup în care sălăşluieşte sufletul. În urma multor experimente a rezultat unul din cele mai faimoase desene ale sale, Omul Vitruvian, desenat în două ipostaze, în centrul unui cerc. Da Vinci a creat omul vitruvian pentru a ilustra un pasaj despre proporţiile corpului uman, scris de arhitectul roman Vitruvius. 

Desenul este o reprezentare a echilibrului între materialitate şi spiritualitate. Cercul este simbol al spiritualităţii, iar pătratul simbolul materialităţii, omul fiind puntea de legătură între cele două planuri.

            Desenul este admirat pentru frumuseţea sa şi pentru puterea sa simbolică, fiind una dintre cele mai renumite imagini din lume.

            O altă lucrare cu un extraordinar succes şi care a marcat consacrarea oficială a unui alt mare artist, este "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp", din 1632, a pictorului Rembrandt. Artist multi-talentat, a influenţat profund arta timpului său, lucrarea fiind o comanda specială primită de artist când avea numai 26 de ani.

Pentru a prezenta prelegerea doctorului Tulp, care execută disecţia unui cadavru, artistul se comportă ca un regizor. Alege o construcţie tip piramidă, care înviorează scena prezentată, dându-i o tentă teatrală.

După două decenii, doctorul Deyman apelează şi el la Rembrandt, iar acesta pictează o disecţie pe cadavrul unui delincvent. Doctorul se află în stânga şi este pictat în timp ce ţine calota superioară a craniului.

            

           .....Poţi să citeşti toate tratatele despre frumuseţea sublimă, şi tot nu vei înţelege această noţiune. Intră însă în Capela Sixtină şi roteşte-ţi privirea: aici vei descoperi frumuseţea în esenţa ei pură”. Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafață de aproape 500 de metri pătraţi. Partea centrală, pe axa bolţii, cuprinde nouă scene biblice printre care "Crearea lui Adam" şi "Dumnezeu desparte lumina de întuneric", două fresce reprezentative pentru opera marelui pictor.

            Dintre toate picturile de pe tavanul Capelei Sixtine, “Crearea lui Adam” este cea mai impresionantă opera a lui Michelangelo. Marii critici de artă au adus numai cuvinte de laudă acestei fresce, Vasari descriindu-l pe Adam doar la superlativ, “Adam, al cărui frumuseţe, postură şi contururi sunt atât de perfecte încât pare că a fost creat de Supremul Creator însuşi şi nu de pensula unui muritor de rând“. Efectul vizual este unul senzaţional, în partea stângă, Adam, creaţia pură a lui Dumnezeu, întinde mâna spre cea mai înaltă energie din Univers.

            La o analiză minuţioasă s-a constatat că sfera în care este pictat creatorul este izbitor de asemănătoare cu creierul uman. Printr-o comparaţie simplă a contururilor celor două imagini (forma sferei din care provine Dumnezeu cât şi forma creierului uman) realizăm că spaţiul este unul şi acelaşi. Dumnezeu provine dintr-un mare creier, identic cu cel uman şi de acolo i-a oferit viaţă primului om de pe Pământ.

O altă ciudăţenie este glanda pituitară (hipofiza), care se observa atât de bine în fresca din Capela Sixtină şi care este înfăţişată de piciorul unui înger. Se pare că Michelangelo a omis voluntar să-i mai picteze degetele pentru a scoate în evidenţă cât mai bine această componentă importantă a creierului uman.

            Şi atunci nu putem să ne întrebăm decât care este mesajul codificat din spatele acestei opere de artă? Oare maestrul Michelangelo a vrut să sugereze că Dumnezeu este o inteligenţă deosebită, un creier care poate să pună în mişcare întregile legi universale, sau pur şi simplu, creatorul este doar în mintea umană?

         Ultima scenă pictată pe bolta Capelei Sixtine îl reprezintă pe Dumnezeu care separă lumina de întuneric. În această regiune cercetătorii au descoperit că Michelangelo a ascuns trunchiul cerebral, nervul optic şi ochii. Criticii de artă şi istoricii au fost surprinşi de anumite nereguli anatomice în modul în care Michelangelo a înfăţişat gâtul lui Dumnezeu în această scenă şi de modul ciudat în care era luminată această regiune. Suk şi Tamargo afirmă că nu este vorba de erori, ci de un mesaj ascuns. Cei doi experţi afirmă că în nici o altă pictură nu se mai găseşte această greşeală anatomică a gâtului uman, iar dacă imaginea aceasta este suprapusă peste o fotografie a unui creier uman văzut de jos, liniile de pe gâtul lui Dumnezeu se potrivesc exact cu trăsăturile creierului nostru.

 

Cercetătorii spun că nervii optici sunt reprezentaţi exact în aceeaşi manieră în care au fost ilustraţi de Leonardo da Vinci în 1487. Da Vinci şi Michelangelo au trăit în aceeaşi perioadă, fiecare dintre artişti cunoscând opera celuilalt.

Cei doi experţi în neuroanatomie concluzionează că „Michelangelo a îmbogăţit această pictură ce-l înfăţişează pe Dumnezeu cu imagini ascunse ale creierului, celebrând în acest mod nu doar gloria lui Dumnezeu, ci şi gloria celei mai magnifice creaţii ale Sale”.

Este posibil să nu aflăm niciodată adevăratul motiv pentru care Michelangelo a inserat reprezentarea creierului uman în capodopera sa, ce combină arta, religia, ştiinţa şi credinţa într-o operă artistică provocatoare şi uluitoare.

Nu pot încheia această prezentare fără a face referire la o lucrare aparţinând unui genial artist, unul din cei mai mari sculptori ai tuturor timpurilor, Constantin Brâncuşi. Brâncuşi s-a simţit mai atras de opera „Independenţilor”, decât de academicienii din şcoală, totuşi a studiat temeinic modelajul şi anatomia, lucru demonstrat de sculptura sa "Ecorseul".

 

Statuia care prezintă sistemul muscular şi ligamentele umane, este apreciată de Oscar Walter Cisek ca fiind nudul cel mai exact din punct de vedere anatomic. Lucrarea denotă o excelentă cunoaştere a anatomiei. Ideea a plecat de la mulajul statuii lui Hermes, aflată la Muzeul Capitoliu din Roma. Brâncuşi a muncit aproape doi ani de zile: între 1900 şi 1902, avându-l coordonator pe dr. Gerota."