AI in Thoracic Ultrasound - a summary transcript of a  presentation at the Romanian Society of Pneumology, Sinaia, Nov 14, 2024.

Tudor Toma

Ladies and gentlemen, esteemed professor, thank you sincerely for the invitation to speak today. Your kind acknowledgements of our contributions are greatly appreciated. The pleural pathology group within our society has indeed shown significant educational impact, and the full attendance today underscores the growing interest in thoracic ultrasound and pleural pathology.

Today, I will address the topic of artificial intelligence (AI) in thoracic ultrasound. I ask for your patience as we embark on a journey to deconstruct some of the myths surrounding AI. What role can the AI technologies available today play in diagnosing patients using thoracic ultrasound? Let us begin by clarifying what AI truly means, as since its inception, everyone seems to talk about AI, yet a clear definition seems elusive.

The common misconception is that AI is a "magic box" that outputs answers; however, the reality is far from magical. AI has been in use for a long time under various guises. For instance, when you use Spotify on your phone to select a playlist, or when YouTube suggests videos, you are interacting with AI. Similarly, algorithms used in hospitals to interpret ECGs are forms of AI, utilizing processes and data analysis that predate the recent hype.

AI, in a broader sense, includes complex algorithms and neural networks where information flows through various nodes to produce results. The advent of generative AI models like GPT (Generative Pre-trained Transformer) has introduced a new layer of complexity. These models operate on vast datasets to predict word sequences, enhancing our ability to generate natural language responses based on input data.

Why is this important? In clinical settings, whether we use thoracic ultrasound or not, we apply the same principles. We generate content based on learned information, processed through associative mechanisms similar to those used by AI. A well-designed prompt can lead to accurate differential diagnoses by associating words with specific medical conditions and symptoms.

Now, let’s explore narrow AI, which is tailored to specific tasks like interpreting specific ECG patterns. In contrast, general AI systems can engage in broader discussions and analyses, crucial for integrating various medical imaging techniques, such as CT scans and ultrasounds, into a cohesive diagnostic framework.

In practice, narrow AI can help delineate specific imaging characteristics, which is invaluable in training non-experts and ensuring consistency in medical interpretation across varied clinical settings. For instance, in remote or resource-limited areas, AI-supported ultrasound can enhance telemedicine capabilities, enabling practitioners without immediate access to specialists to perform reliable diagnostics.

Furthermore, the potential of AI to reconstruct two-dimensional images into three-dimensional models could revolutionize biopsy procedures by providing clearer, more precise imaging, thus improving diagnostic accuracy.

The broader scope of AI applications in medical settings invites us to consider its role beyond immediate clinical implications. As technology evolves, the prospect of using AI to manage and analyse large sets of medical data becomes increasingly feasible. This capability is not only promising for improving diagnostic procedures but also for personalizing patient care, thereby making medicine more precise and tailored to individual needs.

Furthermore, AI's ability to learn from vast amounts of data can lead to significant advancements in understanding disease patterns and treatment outcomes. For example, by analyzing data from thousands of ultrasound scans, AI can help identify subtle patterns that might be missed by human eyes. This learning process, constantly refined by new data, can lead to earlier and more accurate diagnoses, particularly in complex cases involving rare diseases or atypical presentations.

The integration of AI in medical practice also offers potential solutions to longstanding challenges in healthcare such as resource allocation and patient management. AI systems can help optimize hospital workflows, predict patient admission rates, and manage resources more efficiently, thus alleviating some of the pressures on healthcare systems. This could be particularly transformative in under-resourced settings, where AI could act as a support tool to help clinicians make the most of limited resources.

However, the deployment of AI in healthcare also raises significant ethical questions that need to be addressed. Issues such as data privacy, informed consent, and the potential for AI to perpetuate existing biases in healthcare data are concerns that must be carefully considered. Establishing robust ethical guidelines and ensuring that AI systems are transparent and accountable will be crucial in gaining public trust and ensuring that AI serves the interests of patients and healthcare providers alike.

In conclusion, while AI presents a powerful tool for enhancing healthcare, its successful integration depends on careful consideration of both its potential benefits and challenges. As we move forward, it is essential that healthcare professionals, policymakers, and technologists work together to ensure that AI is implemented in a way that respects patient rights and enhances the quality of care. The journey of integrating AI into medicine is just beginning, and it promises to reshape the landscape of healthcare in ways we are only starting to imagine. Thank you once again for your attention and engagement in this crucial discussion.

Ecografia pulmonară în bolile autoimune sistemice

Ce ar trebui să știm în 2024?

Tudor Toma

Acest text reprezintă transcrierea prezentării susținută la conferința online ”Actualități în boli sistemice” București, 8 noiembrie, 2024.

Scopul meu este să ofer un rezumat asupra acestui subiect, pornind de la activitatea clinică desfășurată în Londra, într-un spital de patologie generală.

Ecografia toracică a evoluat semnificativ deoarece reprezintă o investigație neinvazivă, accesibilă, fără expunere la radiații și relativ ușor de învățat în practica clinică respiratorie. În prezent, utilizăm ecografia toracică tot mai frecvent, nu doar pentru diagnosticul pleureziilor, ci și pentru o gamă variată de alte indicații. În practica de medicină internă, ecografia toracică devine esențială pentru diagnosticarea rapidă la patul pacientului. Aceasta nu se limitează la examinarea toracelui, ci permite o evaluare multiorgan, incluzând inima, abdomenul și vasele periferice, contribuind astfel la clarificarea diagnosticului într-un mod cuprinzător.

Ecografia toracică este o metodă relativ ușor de învățat și pentru medici care nu sunt pneumologi. Tehnica poate fi structurată în trei componente esențiale: prima componentă implică familiarizarea cu ecograful și utilizarea butoanelor esențiale. A doua componentă se referă la achiziția imaginii, respectiv la plasarea corectă a sondei pentru a obține imagini utile. A treia componentă, interpretarea imaginii, are specificul ecografiei toracice, în care analiza artefactelor devine crucială pentru interpretarea corectă și stabilirea unui diagnostic clinic, bazat pe prezența sau absența anumitor semne.

În ceea ce privește echipamentele, s-a observat o creștere a utilizării ecografelor portabile, care au devenit similare unui laptop. Acestea sunt ușor de transportat de la un pacient la altul și beneficiază de presetări care facilitează utilizarea. Totuși, o noutate semnificativă, mai ales după pandemie, o reprezintă ecografele de buzunar, echipate cu tehnologie avansată. Spre exemplu, un model american, produs de Butterfly, utilizează o membrană de silicon cu o matrice de difuzoare în locul cristalului piezoelectric tradițional. Acest tip de ecograf se poate adapta diferitelor tipuri de examinări fără a necesita schimbarea sondelor, fiind configurabil prin software pentru imagini convexe, sectoriale sau liniare.

Avantajul acestor ecografe de buzunar constă și în timpul redus necesar între decizia de a efectua o ecografie și realizarea propriu-zisă a acesteia. În loc să transportăm pacientul într-o sală specializată sau să căutăm un ecograf de tip laptop, ecograful de buzunar poate fi folosit imediat, fapt ce contribuie la creșterea utilizării ecografiei în diverse situații clinice și la îmbunătățirea managementului pacientului.

Achiziția imaginii este deosebit de importantă în bolile sistemice, unde este necesară o examinare sistematică. Spre deosebire de alte patologii unde poate fi suficientă o evaluare focalizată, în bolile autoimune sistemice se recomandă un protocol standardizat de examinare a locurilor selectate. De exemplu, în examinarea unui pacient cu afecțiuni sistemice, protocolul include două regiuni în hemitoracele anterior și trei regiuni în hemitoracele posterior, pentru o evaluare detaliată.

Această abordare detaliată și sistematică a ecografiei toracice facilitează diagnosticarea precisă și sprijină deciziile clinice în gestionarea bolilor autoimune sistemice.

Există variații ale acestor tehnici; de regulă, cu cât protocolul este mai simplu, cu atât mai bine. Cu toate acestea, este esențial ca fiecare serviciu clinic să adopte un protocol standardizat, urmat cu strictețe la fiecare examinare. Acest lucru asigură o interpretare uniformă a imaginilor ecografice, astfel încât medicii să poată înțelege exact ce relevă examinarea și care este semnificația clinică a observațiilor.

În ceea ce privește interpretarea imaginilor în bolile sistemice, unul dintre cele mai importante aspecte este identificarea liniilor B, artefacte care indică densitatea pulmonară. Cu cât numărul liniilor B este mai mare, cu atât densitatea pulmonară este mai ridicată, ceea ce sugerează modificări interstițiale la nivel pulmonar, esențiale în contextul afecțiunilor sistemice. De asemenea, linia pleurală joacă un rol major în diagnosticare: o linie pleurală subțire, însoțită de multiple linii B, este specifică congestiei pulmonare de tip vascular, în timp ce o linie pleurală îngroșată, însoțită de noduli subpleurali și consolidări, este caracteristică fibroză pulmonară. Aceste distincții sunt esențiale pentru detectarea precoce a afecțiunilor interstițiale pulmonare asociate bolilor sistemice.

Rolurile principale ale ecografiei toracice în bolile autoimune sunt actualmente recunoscute în două direcții majore. În primul rând, se utilizează pentru screening-ul precoce, permițând detectarea timpurie a modificărilor pulmonare asociate afecțiunilor sistemice, cu implicații atât pentru tratament, cât și pentru prognostic. Înțelegem tot mai bine importanța acestor modificări precoce, inclusiv detectarea lichidului pleural în cantități mici, care ar fi dificil de observat altfel. Screening-ul precoce prin ecografie toracică completează astfel diagnosticul în bolile sistemice.

Un al doilea rol semnificativ îl reprezintă monitorizarea dinamică a pacienților. Chiar dacă la diagnostic aceștia nu prezintă modificări pulmonare, evoluția simptomelor impune o monitorizare constantă. Ecografia toracică este un instrument ideal în acest sens, datorită absenței radiațiilor, costurilor reduse și ușurinței de utilizare. Aceste avantaje fac ecografia toracică tot mai utilă în urmărirea pacienților cu afecțiuni sistemice.

Pentru a ilustra această importanță, un articol recent discută despre aspectele clinice ale afecțiunilor pulmonare în contextul artritei reumatoide. Se observă că mulți pacienți considerați anterior fără afectare pulmonară prezintă modificări subtile detectabile printr-un screening ecografic adecvat. Aceste descoperiri au un impact semnificativ asupra tratamentului și monitorizării acestor pacienți.

S-a demonstrat eficacitatea ecografiei toracice și printr-un studiu comparativ cu standardul de aur al imagisticii pentru bolile interstițiale pulmonare – tomografia computerizată de înaltă rezoluție. Ecografia toracică a arătat o sensibilitate și o specificitate foarte bune pentru detectarea modificărilor interstițiale, confirmându-și astfel valoarea diagnostică.

Un alt aspect esențial în evaluarea patologiilor sistemice este funcționarea diafragmului, având în vedere restricțiile care pot apărea din cauza bolilor autoimune. Ecografia toracică permite atât evaluarea structurală, cât și funcțională a diafragmului. Aceasta se poate realiza cu ușurință prin plasarea corectă a sondei și interpretarea corectă a imaginilor achiziționate. Modificările în mișcarea diafragmului și îngroșarea acestuia la finalul inspirației pot ajuta la identificarea tulburărilor de funcție și structură diafragmatică asociate afecțiunilor sistemice.

Prin aceste aplicații, ecografia toracică devine un instrument valoros în detectarea, monitorizarea și managementul complex al pacienților cu boli autoimune sistemice.

Aici avem un slide care arată modificările ce pot fi detectate și cum ecografia toracică poate contribui. Observați că ecografia toracică ajută în diagnosticarea afecțiunilor inflamatorii, afecțiunilor interstițiale difuze, hemoragiilor interstițiale, pneumotoraxului, infecțiilor pulmonare, și modificărilor diafragmului. Acest slide reprezintă un sumar al numeroaselor utilizări ale ecografiei toracice în diagnosticarea și monitorizarea pacienților.

În contextul zonelor cu resurse limitate, ecografia toracică oferă avantaje clare. În multe spitale din România, accesul la un computer tomograf este limitat. Utilizarea ecografiei toracice în medicina internă și reumatologie poate ajuta în aceste spitale la clarificarea diagnosticului. Totuși, este nevoie de formarea personalului și de dobândirea unei expertize adecvate. Lipsa pregătirii poate scădea eficiența ecografiei, iar experiențele internaționale arată că, fără instruire adecvată, această tehnică poate fi subapreciată. Training-ul și transmiterea acestei expertize, deși nu complicate, sunt esențiale. 

Limitările legate de disponibilitatea echipamentelor persistă. Totuși, echipamentele pentru ecografie devin tot mai accesibile și pot proveni din alte domenii medicale, precum medicina internă sau gastroenterologia. Un alt aspect important îl constituie mentalitatea. Utilizarea ecografiei toracice trebuie integrată într-un protocol clinic, dar această schimbare este uneori împiedicată de reticența la nou, atât din partea medicilor, cât și a administratorilor.

Împreună cu colegii din Londra, organizăm cursuri de formare pentru ecografia toracică în România. Avem aici un cod QR care direcționează către un manual în limba română, publicat de Editura Medicală, disponibil și electronic. De asemenea, oferim cursuri de ecografie toracică și multiorgan la Iași, următoarea ediție fiind programată pentru martie-aprilie, la care vă invităm să participați.

https://www.ebookuri.ro/carte/carti-de-specialitate/ecografia-clinica-a-toracelui-manual-pentru-pneumologi-cardiologi-internisti-intensivisti/

Limitările generale ale ecografiei toracice includ standardizarea internațională. Numărul liniilor B considerate patologice variază în funcție de aparatul utilizat și de modul de achiziție a imaginii, ceea ce creează o variație în interpretare. Nu este încă clar dacă există elemente suplimentare de diferențiere între linii B în diverse patologii, precum infecțiile sau afecțiunile interstițiale. În interpretarea liniilor B, contextul clinic și alte aspecte, cum ar fi îngroșarea pleurală sau fragmentarea liniei pleurale, sunt cruciale.

Dezvoltările viitoare includ utilizarea inteligenței artificiale pentru a număra automat liniile B și a furniza sugestii de diagnostic diferențial. 

Un alt obiectiv este generarea de imagini tridimensionale din ecografii bidimensionale, ceea ce ar îmbunătăți și mai mult interpretarea clinică.

În concluzie, ecografia toracică este un instrument valoros pentru diagnostic și clarificare diagnostică, superior radiografiei toracice. Este o metodă ușor de învățat, necesită un curs specializat, iar aceste cursuri sunt acum disponibile. În România, chiar și spitalele care nu sunt centre terțiare pot folosi această tehnologie pentru a îmbunătăți diagnosticul și tratamentul pacienților.

Viitorul apropiat sună bine: o analiză a Sesiunilor de Ecografie la Congresul ERS 2024

Congresul Societății Europene de Pneumologie (ERS) din 2024 va oferi o platformă cuprinzătoare pentru discutarea aplicațiilor ecografiei în medicina respiratorie. Eu și cu prietenul Ia analizăm aici semi-critic diversele sesiuni de ecografie care vor fi prezentate la congres, evidențiindu-le obiectivele, conținutul și semnificația în contextul mai larg al pneumologiei.

Cursul postuniversitar de ecografie toracică, care se va desfășura pe 7 septembrie, va fi o sesiune de bază care va avea ca scop extinderea competențelor clinicienilor dincolo de evaluările tradiționale ale pleurei și plămânilor. Coordonat de experți notabili precum Rahul Bhatnagar și Beenish Iqbal, cursul va sublinia necesitatea unui cadru teoretic solid, încurajând în același timp practica bazată pe dovezi. Programul detaliat al sesiunii va sublinia amploarea subiectelor acoperite, de la ecografia cardiacă focalizată până la proceduri avansate, cum ar fi biopsiile ghidate ecografic ale plămânului și ganglionilor limfatici. Această abordare cuprinzătoare nu va avea doar scopul de a îmbunătăți acuratețea diagnosticelor, ci și de a asigura desfășurarea în siguranță a intervențiilor toracice complexe. Incluziunea discuțiilor de caz interactive va consolida și mai mult aplicabilitatea practică a tehnicilor discutate, făcând din această sesiune o experiență educațională esențială pentru clinicienii participanți (vezi Programul Congresului ERS, 2024).

O altă sesiune semnificativă va fi Atelierul de Competențe privind Principiile de Bază ale Ecografiei Toracice, care se va desfășura pe 10 septembrie. Condus de Christian B. Laursen, acest atelier va fi conceput pentru a acoperi diferența dintre cunoștințele teoretice și aplicarea lor în practică. Structura atelierului, care va include instruire practică folosind modele, simulatoare, voluntari și pacienți, va exemplifica o metodologie robustă pentru dobândirea de competențe în ecografie. Natura repetitivă a acestei sesiuni pe parcursul zilei va permite o participare mai largă, asigurându-se astfel că mai mulți delegați vor putea beneficia de instruire. Atenția asupra atât a anatomiei toracice normale, cât și a condițiilor patologice, cum ar fi pleureziile complexe, va sublinia obiectivul dual de a îmbunătăți competențele de diagnostic și judecata clinică (vezi Programul Congresului ERS, 2024).

Simpozionul privind utilizarea instrumentelor de radiologie, inclusiv ecografia, în patologia respiratorie, care se va desfășura pe 8 septembrie, va oferi o explorare aprofundată a rolului ecografiei în situațiile de urgență. Prezidat de experți precum Walter De Wever, această sesiune va prezenta ecografia ca un instrument vital pentru diagnosticul imediat al insuficienței respiratorii acute. Sesiunea va poziționa efectiv ecografia alături de alte modalități avansate de imagistică, cum ar fi CT-ul și RMN-ul pulmonar, subliniind astfel versatilitatea și indispensabilitatea sa în îngrijirea respiratorie modernă. Discuția despre integrarea inteligenței artificiale (AI) în imagistica bolilor pulmonare neonatale va evidenția abordarea avangardistă a congresului, având ca scop valorificarea avansărilor tehnologice pentru a îmbunătăți precizia diagnostică și rezultatele pacienților (vezi Programul Congresului ERS, 2024).

Sesiunea privind Inovațiile în Imagistică din Suita de Broncoscopie, de asemenea pe 10 septembrie, va oferi o perspectivă orientată spre viitor asupra modului în care ecografia, alături de alte tehnologii de imagistică, va transforma bronhoscopia. Cu contribuții din partea experților precum Felix J.F. Herth și Amanda Dandanell Juul, sesiunea va acoperi aplicarea ecografiei cu contrast în bronhoscopie, o tehnică ce promite o vizualizare îmbunătățită a structurilor și patologiilor pulmonare. Această sesiune va fi interesantă pentru accentul pus pe integrarea mai multor modalități de imagistică, oferind astfel un set de instrumente diagnostice cuprinzător pentru clinicieni (Programul Congresului ERS, 2024).

În concluzie, prezentările de ecografie la Congresul ERS 2024 vor evidenția progrese semnificative și aplicații practice ale ecografiei în medicina respiratorie. Aceste sesiuni vor sublinia colectiv importanța educației continue și a îmbunătățirii competențelor pentru clinicieni. Prin integrarea cunoștințelor teoretice cu practica practică și explorarea utilizării sinergice a ecografiei cu alte tehnologii de imagistică, congresul va poziționa cu succes ecografia ca o componentă critică în arsenalul diagnostic și terapeutic pentru bolile respiratorii. Accentul pus pe inovație și aplicabilitatea practică va asigura că aceste progrese se vor traduce probabil în rezultate clinice îmbunătățite și o îngrijire mai bună a pacienților.

https://www.ersnet.org/congress-and-events/congress/

Paragraful perfect la locul potrivit

Paragraful este elementul de bază din construcția unui articol. Cu toate acestea tehnica scrierii și a corectării unui paragraf este de multe ori trecută cu vederea.

De ce este așa? Greu de spus. Probabil că în general se consideră că nu este bine să scrii după o anumită formulă sau tehnică. Sau, poate că mulți autori amatori consideră paragraful ca fiind un produs secundar al unui text bun, al unui stil controlat și al unei structuri globale bine gândite,  iar atunci nu mai este nevoie de o tehnică specială și pentru paragraf. Însă tehnici de a construi un paragraf există. Este mult mai ușor să scrii bine dacă cunoști aceste tehnici.

Cum se naște un paragraf? Fiecare are un stil propriu de a scrie. Majoritatea autorilor generează un text primar într-un stil radial, care favorizează creativitatea, adică dezvoltă mai multe idei într-o direcție sau alta, pornind de la o anumită temă, fără să scrie într-o structură rigidă, într-o casetă anume.

Odată generat textul primar acesta nu trebuie lăsat așa, fiindcă de cele mai multe ori este un text greu de înțeles pentru oricine altcineva în afară de tine. Textul primar trebuie ordonat după anumite reguli pentru a facilita înțelegerea mesajului de către cititor. Aceasta în situația în care îți pasă de cititor și te interesează ca textul să fie cât mai ușor de citit, cât mai clar, cum este întotdeauna cazul pentru articolele academice bune.

Sunt însă multe situații când autorii de texte academice nu sunt interesați de aducerea textului la un nivel de bază de înțelegere. Ei scriu așa cum gândesc, iar structura textului reflectă structura lor de gândire, care inevitabil este o structură complexă. În aceste situații, cu cât textul este mai dificil de înțeles, cu atât autorul crede că scrie ”mai bine”. În realitate însă cititorul se plictisește și nu preia mesajul autorului, iar editorul, care reprezintă interesele cititorilor, va respinge articolul. Scopul articolelor medicale este de a transmite cât mai eficient o informație, astfel încât să se poată repeta experimentele, sau să se introducă aceleași proceduri în practică. Deci textul primar trebuie procesat cât se poate de mult pentru a facilita înțelegerea.

Paragrafele sunt caracterizate prin faptul că grupează fizic un text format din mai multe propoziții care vorbesc cam despre același lucru. Paragrafele au așadar un anumit subiect, o anumită temă, pe care o analizează din mai multe unghiuri. Pentru ca un paragraf să existe și să conteze în structura articolului, el trebuie să aibă un subiect care să fie clar pentru cititor, iar autorul trebuie să fie conștient de acest subiect, și să-l dezvolte. Subiectul trebuie anunțat cititorului. De cele mai multe ori, acest lucru este făcut de prima propoziție a paragrafului, însă nu este obligatoriu subiectul gramatical al primei propoziții. De exemplu, subiectul paragrafului de aici este faptul că ”paragrafele trebuie să aibă un subiect”.

Într-un articol științific paragrafele sunt înșiruite într-o ordine fixă, precum liniile de programare dintr-un program de calculator. Fiecare linie, fiecare paragraf, vorbește despre o anumită temă, iar aceste teme sunt identice pentru fiecare tip de articol în parte. Această succesiune este extrem de rigidă și îl ajută pe autor, cât și pe cititorul autorizat. Autorul trebuie doar să completeze informația specifică articolului său pentru fiecare temă de paragraf în parte. Autorul nu trebuie să inventeze teme noi pentru paragrafele sale decât în cazuri speciale. Iar cititorul știe exact unde să caute o anumită informație în structura unui articol.

Să luăm, de exemplu, ”introducerea” de la un articol care descrie un studiu clinic. În structura introducerii sunt patru sau cinci paragrafe care, aproape întotdeauna, au același subiect/temă, indiferent de titlul articolului. Primul paragraf din introducere vorbește ”despre ce se cunoaște”. Al doilea paragraf, despre ”ce nu se cunoaște” din tema articolului. Al treilea paragraf, despre ”de ce este important să știi ce nu se cunoaște”. Al patrulea, ”care este întrebarea la care încearcă să răspundă studiul?” Iar al cincilea paragraf, ”cum s-a răspuns la întrebare”, foarte pe scurt ce metode s-au folosit. Desigur, pot exista mici variații de la această structură, însă marea majoritate a articolelor originale păstrează această secvență de teme pentru paragrafele din introducere.

Exercițiu. Alege un articol original de interes pentru tine dintr-o revistă de renume (Nature, New England Journal of Medicine). Aplică acestui articol o disecție cu creionul sau cu markerul, o analiză pe text, încercând să stabilești care sunt subiectele-temele paragrafelor pe care le găsești în introducere. Se potrivește cu teoria structurii introducerii discutată mai sus? Ce variații apar și de ce?

La fel ca la introducere și restul secțiunilor mari dintr-un articol au o înșiruire de paragrafe cu subiecte-teme bine determinate, la fel de rigide.

De asemenea, fiecare tip de articol medical are o structură de subiecte-teme de paragrafe relativ standard, rigidă și specifică: pentru prezentări de caz, pentru editorial, pentru articole educaționale, scrisori către editor, etc.

Astfel, scrisul medical devine foarte simplu, nu-i așa? Fiindcă dacă ai de scris un articol, însă nu știi ce structură să folosești, tot ce trebuie să faci este să cauți și să găsești în aceiași revistă (sau într-o revistă mai bună) un articol de același tip. Disecă-i structura și scrie apoi paragrafe despre aceleași teme, dar cu un conținut de text specific lucrării tale. Ce se știe despre subiectul lucrării tale? Ce nu se știe? De ce este important? Și așa mai departe. Structura de paragrafe a unui articol medical este aceiași și trebuie asimilată, nu trebuie reinventată.

Diavolul stă până la urmă în detalii. Este clar că articolul are o structură rigidă, cu paragrafe cu anumite teme/subiecte în precis anumite locuri. Dar care este structura internă a paragrafului pentru ca acesta să fie un paragraf bun, ușor de citit?

Teoreticienii stilului academic susțin că pentru ca un paragraf să funcționeze bine în structura unui articol el trebuie să aibă cel puțin trei calități principale (ref):

1. Să fie focalizat pe tema pe care o descrie. Dacă tema despre care vorbește paragraful este X atunci toate propozițiile din paragraf trebuie să aibă o legătură logică cu tema X.
2. Să aibă coeziune și coerență. Adică propozițiile din cadrul paragrafului să se înșiruie în mod natural una după cealaltă și să rămână legate logic între ele.
3. Să aibă ritm. Citirea paragrafului, în gând sau cu voce tare, trebuie să se facă într-un ritm constant și plăcut, care să încurajeze lectura. Ritmul nu trebuie să fie nici prea sacadat. Numai cu propoziții scurte. Mici. De un cuvânt sau doua. Și nici prea lent, plictisitor, cu propoziții lungi, greu de citit, care încep undeva și se termină foarte departe, cu metafore și înflorituri, în structuri paralele sau întortocheate, care par a fi inteligente și destinate intelectualului rafinat, dar care în final au doar o singură calitate: plictisesc și deconectează cititorul de mesajul autorului.

În sistemul anglo-saxon paragrafele au o structură internă standard, o formulă ”clasică”. Cea mai cunoscută și mai utilizată formulă este cea lui Jane Schaffer. Aceasta este considerată formula de bază a paragrafului din textul american, o formulă care este predată elevilor încă din liceu.

Formula Schaffer spune următoarele: paragraful trebuie să înceapă cu propoziția care enunță/stabilește tema paragrafului (topic sentence). Urmează apoi o propoziție care prezintă un detaliu concret legat de subiectul paragrafului. În funcție de subiect, se poate include o nouă propoziție cu un alt detaliu concret al subiectului. Urmează apoi o propoziție comentariu, care este contribuția originală a autorului despre detaliile concrete menționate. Paragraful se încheie întotdeauna cu o propoziție concluzie cu privire la detaliile menționate și la comentariile făcute. Cu o astfel de simplificare și formulă, autorul are posibilitatea de a-și construi paragrafe originale, cât mai aproape de modelul standard.

De ce este preferat un model standard? Deoarece favorizează transmiterea eficienta, într-un mod clar a informației. Mai mult, cititorul știe ce informație găsește în fiecare parte a paragrafului și citește mai repede. Vrei să vezi despre ce este vorba în paragraf? Citești prima propoziție. Te interesează detalii și comentarii despre temă? Citești mai departe. Nu te interesează? Treci la paragraful următor.

Creativitatea în scris se poate manifesta la nivelul structurii paragrafelor, dar în articolele medicale acest tip de creativitate nu este încurajată. Fiecare autor poate să-și creeze o structură de paragraf convenabilă obiectivului său. Vrea să arate cât de întortochiat gândește? Începe cu o concluzie. Sau nu enunța tema. Însă pentru articolele științifice este importantă comunicarea rapidă și clară și de aceea revistele științifice preferă o structură clasică, simplă, aceiași.

Există paragrafe în structură non-standard care se regăsesc în textele academice. Mai jos sunt câteva exemple de astfel de paragrafele care pot fi folosite pentru rolurile specifice pe care le pot avea într-un text, în special la secțiunea de ”discuție”.

Paragrafele de tranziție: fac legătura dintre două teme majore ale textului și arată cum se trece logic de la o temă la alta.

Paragrafe cu o singură propoziție: atrag atenția asupra unui anumit subiect. Sau, uneori închid ori deschid o nouă temă majoră.

Paragrafe în serie: sunt folosite atunci când un anumit subiect are numeroase detalii concrete sau comentarii asociate și se dorește fragmentarea acestora, pentru a evita neclaritățile și excesul de informații.

Paragrafe recapitulare. Am aflat așadar că paragrafele au un loc bine precizat, în funcție de subiectul lor, în structura unui articol. Am aflat, de asemenea, că și în interiorul paragrafelor propozițiile sunt ordonate după o structură internă, care dă coeziune, coerență și ritm paragrafului. Toate acestea te ajută și când scrii, dar și când corectezi, sau citești un articol. Urmează să clarificăm și să discutăm, poate într-un eseu separat, despre cum putem adapta propozițiile pentru a asigura coeziunea și coerența paragrafului.

Sfârșit.


Tudor Toma

Cum se scrie un articol în engleză?

Secretul bine păstrat al unui articol foarte bun.

Articolele bune sunt scrise la fel ca scenariile de filme: înainte de a începe filmările, înainte de a începe studiul. Am să încerc să explic.

Un articol bun este la fel ca un film bun, este o descriere bine făcută a unei povești de calitate. Trebuie însă sa ai o poveste interesantă de spus, adică un studiu bun. În absența unui studiu bine făcut este foarte greu să obții un manuscris apreciat de editori, referenți sau cititori. Manuscrisul care spune o poveste slabă va fi refuzat.

Ce este un studiu bun și cum ajungi să produci așa ceva?

Un studiu bine făcut răspunde în mod specific, clar și valid, la o întrebare foarte precisă (întrebare care este uneori numită și ”ipoteză”). Cu cât întrebarea este mai importantă pentru practica medicală, cu atât studiul este mai valoros. Un studiu, pe lângă faptul că descrie un răspuns valid, mai trebuie să aducă ceva nou, trebuie să fie făcut în mod etic și trebuie să fie relevant pentru cititorii revistei (FINER -criteria: Feasible, Interesting, Novel, Ethical, Relevant).

Prin simetrie, un studiu slab este acel studiu care are probleme cu întrebarea, sau cu răspunsul în sine. Ori întrebarea nu este relevantă, ori răspunsul nu este corect. De cele mai multe ori studiul se bazează pe o metodologie incorectă. Alteori rezultatele sunt interpretate în mod eronat. Acestea sunt în general studiile care pornesc de la o bază de date clinice (am niște rezultate, niște măsurători, hai să publicăm și noi ceva), sau studiile care sunt făcute fără să fie clar ce se măsoară și de ce, ori nu este clară întrebarea. Sau nu se poate ca prin metodologia aleasă să se poată răspunde la acea întrebare. Numitorul comun al studiilor slabe ține de o planificare greșită.

Pe de altă partă nici toate studiile bune nu se transformă automat în articole bune. Pentru a fi bine scris, manuscrisul  trebuie să îndeplinească condițiile obligatorii pentru manuscrisele medicale. Mai multe din condițiile specifice sunt discutate pe acest blog, ori pot fi consultate la: www.icmje.org (International Committee of Medical Journal Editors), sau la www.equator-network.org (EQUATOR network research centre).

Ar rezulta așadar că, teoretic, mai întâi trebuie să faci un studiu bun, apoi trebuie să mergi la un curs, să înveți să scrii, și astfel poți să ajungi să produci un manuscris bun. În realitate secvență temporală nu este chiar așa, deși majoritatea autorilor așa procedează.

Articolul trebuie scris înainte de a începe studiul. Nu-i mai ușor așa? Scrii un articol bun, apoi faci un studiu bun, care să se potrivească cu articolul.

Și are sens. Fiindcă orice studiu ar trebui să se bazeze pe o planificare, pe un protocol scris, pe un scenariu. Un protocol unde scrii exact ce vrei să faci, cum faci, ce rezultate crezi că vei obține și cum le vei interpreta. Cu cât scrii mai bine acest protocol, cu cât acesta este mai apropiat de forma unui articol, cu atât mai ușor îți va fi să evaluezi planurile pentru studiu și să concepi un studiu de calitate.

Poți să faci acest lucru deoarece toatele elementele de structură ale unui protocol se regăsesc în structura manuscrisului final. Cum anume construiești protocolul depinde de conjunctura și puțin de stilul de lucru personal. Ideal este să pornești de la întrebare. De la ipoteză. Stabilește și clarifică întrebarea. De ce vrei să faci acest studiu, la ce întrebare vrei să răspunzi? Întrebarea va apare în structura articolului în ultimul paragraf de la introducere. Iar procesul de clarificare a răspunsului se va găsi în introducere (ce se cunoaște, ce nu se cunoaște, de ce este nevoie să se știe mai mult, etc.) Apoi poți lucra la metode, cum îți planifici să faci studiu, ce rezultate te aștepți să obții, ce crezi că vor reprezenta rezultatele respective (discuția). Uneori trebuie să faci câteva încercări, câteva studii pilot, pentru a clarifica metodologia finală, dar asta nu înseamnă că secțiunea despre metode nu poate fi scrisă înaintea studiului.

Protocolul, la fel ca un scenariul, este mult mai ușor de modificat și de optimizat decât articolul final. Poți să-l discuți, poți să-l analizezi, poți să-l modifici înainte de a cheltui resurse importante pentru un studiu clinic, care altfel ar fi mai greu de transformat într-un articol bun.

Astfel, atunci când studiul este încheiat ai și rezultatele, dar și prima versiune a unui articol bine scris. Producția și execuția studiului va fi mai bine planificată, iar redactarea articolului final va fi mult mai ușoară.

Apucă-te de scris!

Tudor Toma

Cum se scrie un articol în engleza?

Capitolul 4. Cuvintele. 

”Never use a long word where a short one will do” (George Orwell)

Vreau să scriu câteva cuvinte despre unele particularități ale limbii engleze de care trebuie să ținem cont în articolele științifice. Nu am pretenții de specialist, de aceea pentru aprofundarea detaliilor cel mai bine este să consulți bibliografia suplimentară. Și să scrii cât mai mult.

Selecția cuvintelor în engleză se face la fel ca selecția structurii articolului, după principiul cât mai clar și cât mai simplu. Spre deosebire de textele literare, textele științifice trebuie să fie clare, ușor de citit, trebuie să fie construite pe o structură simplă și cu cuvinte simple. 

Vocabularul utilizat pentru a discuta despre un anumit subiect trebuie să fie unul specific subiectului. Va trebui să alegi întotdeauna cuvântul care definește cel mai bine obiectul sau acțiunea. Se preferă acțiunea directă și nu indirectă. Se aleg cuvintele care sunt mai scurte în defavoarea cuvintelor lungi. 

Cuvintele scurte se citesc mai ușor și sunt întotdeauna preferate celor lungi. Mai jos sunt doar câteva exemple care arată cum același lucru se poate spune în engleză cu cuvinte mai puține, sau mai scurte. Oricum ideea de a scrie cât mai concis cred că este una bună și pentru articolele scrise în limba română. 

Exemple:

Taken in consideration – Considered

In the event of – If

In close proximity to – Near

At the present moment – Now

The majority of – Most

Prioritise – Rank

Terminology – Term

In order to – To

Chiar dacă poate nu ne place să recunoaștem, în multe din textele științifice românești se folosesc cuvinte lungi (sau rare) pentru a dovedi cititorului erudiție. În cultura anglo-saxonă a-i pune pe cititori la descifrat cuvinte rare sau neclare pentru a sugera erudiție este considerată o mare impolitețe. Nu vei face o impresie bună cu un vocabular prea sofisticat. 

Mai mult, unele cuvinte lungi, folosite automat fiindcă sună academic, au un înțeles greșit. De exemplu, ”metodologie” înseamnă ”studiul metodelor” și nu are același sens cu ”metode”.   

Evită utilizarea sinonimelor doar pentru o ”impresie artistică”. Dacă repetiția este necesară, atunci folosește-o. Dacă începi descrierea metodelor cu utilizarea unui anumit cuvânt pentru a defini ceva, atunci acel cuvânt trebuie păstrat în tot restul articolului. Din acest punct de vedere articolul este precizie și nu literatura, iar repetarea cuvântului se poate face ori de câte ori este nevoie. Același lucru este valabil și pentru metafore. Metaforele sunt un ”no no” în articolele științifice.  

Atenție și la raportarea ta ca autor față de participanții la studiul pe care-l descrii. Majoritatea articolelor medicale vorbesc despre oameni. Aceștia trebuie numiți și tratați cu respectul cuvenit. Participanții la studiile clinice sunt ”pacienți” sau ”voluntari” și nu obiecte sau cazuri. Termeni ca ”subiecți” sau ”indivizi” sunt folosiți frecvent, însă se recomandă a fi mai corect cuvântul ”participant” deoarece acesta reflectă rolul avut în studiul respectiv. De asemenea, participanții nu trebuie identificați cu afecțiunea pe care o au. Participanții nu sunt ”astmatici”, ”canceroși” sau ”leproși”.

Este foarte important să folosești un vocabular acceptat de colegii englezi din domeniul de specialitate a studiului. De multe ori autorii non-englezi folosesc în articolele lor termeni traduși în engleza corect, dar care nu sunt identici cu termenii folosiți de autorii englezi. Un exemplu simplu este: hemoleucograma. În engleză nu există ”hemoleucogram” ci doar ”full blood count”. 

Vocabularul specific pentru un anumit domeniu poate fi identificat printr-o analiză a cuvintelor folosite în articole cu subiecte asemănătoare. De obicei acestea sunt articolele care se regăsesc oricum printre referințe. Ce cuvinte s-au folosit în referințe? Cum au fost exprimate anumite procese? Ce cuvinte s-au folosit pentru comparații? 

Atenție însă la copy & paste a unor fragmente de propoziții mai mari din referințe. Analiza în detaliu a fragmentelor de text din referințe nu trebuie să însemne copierea și lipirea unor propoziții întregi, care la urma urmei spun aceleași lucruri pe care ai vrea să le spui și tu. Aceste propoziții vor fi identificate de programele anti-plagiat și vor da un verdict de plagiat articolului tău. Este și motivul pentru care e mai bine să scrii inițial textul liber, în română, și apoi să-l traduci în engleză. Scrierea direct în engleză te poate forța să te exprimi în șabloanele învățate de la alții, și câteodată poate fi etichetată ca lipsită de originalitate. 

Cuvintele articolului trebuie verificate cu atenție, de mai multe ori, pentru a nu avea greșeli de ortografie. Toate programele de procesare a textului au un dicționar incorporat. Mai mult, există și posibilitatea de a alege automat sinonime pentru marea majoritate a cuvintelor. Ai astfel o metodă foarte simplă și foarte la îndemână pentru a alege cuvântul cel mai scurt. Folosește intens aceste facilități pentru a corecta eficient și rapid toate greșelile de ortografie. 

La corectoarele automate pentru engleză există un corector și o ortografie engleza engleză și unul pentru ortografia americană. Dacă trimiți articolul la o revistă englezească și ortografia trebuie să fie corespunzătoare. Americanii folosesc ”z” în loc de ”s” la cuvinte precum "minimise", "symbolise", etc, și renunță la ”a” în cuvinte precum "aetiology". Desigur, mai sunt și alte diferențe care acum pot fi găsite ușor online. Revista ”Pneumologia” a adoptat ortografia americană.

Deoarece corectoarele automate nu corectează toate cuvintele scrise greșit este foarte important ca una din verificările articolului să fie focalizată pe ortografia cuvintelor. Este asa numita etapă de ”proof reading”. Cel mai bine ar fi ca această etapă să ți-o facă cineva specializat, instruit în corectarea articolelor științifice în limba engleză, altfel tot vor rămâne greșeli. ”Proof reading” în engleză este o meserie în sine și nu este identică cu activitatea de editor sau de editare a textului. Pentru autorii români vestea bună este că majoritatea revistelor mari, inclusiv ”Pneumologia”, are corectori (proof readeri) specializați pentru engleză. Un articol bine structurat și doar cu greșeli de ortografie minore nu va fi refuzat doar datorită greșelilor de ortografie. Dar greșelile de ortografie enervează (tare) editorul și de aceea autorul trebuie să facă absolut tot ce poate pentru a reduce la minim numărul de greșeli.

Poate că ar fi mai multe cuvinte de scris, însă am să mă opresc aici. Vreau doar să adaug un element de încurajare pentru autorii români care vor să publice în engleză. Nu este chiar atât de greu pe cât pare. Pentru cine nu vorbește în mod curent engleza, găsirea cuvintelor potrivite poate fi inițial o misiune imposibilă. Dar folosirea programelor de traducere automată oferă posibilitatea unui început bun. În plus, articolele științifice folosesc un vocabular cu un număr limitat de cuvinte, iar sincronizarea acestora cu cuvintele corecte se poate face ușor, prin analiza atentă a referințelor. Și în final nu uitați, calitatea unui articol nu e dată doar de cuvinte, ci mai ales de structura acestuia. Spor la scris.

Tudor Toma

Referințe

Scientific Writing. Easy when you know how. Jennifer Peat, Elizabeth Elliott, Louise Baur and Victoria Keena. BMJ Books. Isbn 0-7279-1625-4. www.bmjbooks.com

Cum se scrie un articol în engleza?

Capitolul 3. Conversia la limba engleza

Abia după ce ai ajuns la un text care este bine structurat în limba română, abia după ce ai ales cu mare grijă cuvintele pe care dorești  să le folosești într-un anumit paragraf, abia atunci eu sugerez că ar fi momentul să încerci să treci la prima versiune în limba engleză.

Argumentul meu este că dacă stabilești structura de bază și alegi cuvintele în limba maternă, atunci calitatea articolului, calitatea textului este mult mai bună decât dacă ai scrie direct în engleză. Ai mai multe opțiuni la dispoziție, mânuiești limba mai bine și cu ușurință, poți sugera nuanțe, în general ești mai inteligent în limba maternă, datorită vocabularului și a conexiunilor pe care le ai deja și pe care le faci cel mai ușor în limba cu care ai crescut.

Nu este aceasta nici cea mai simplă și nici singura metodă de a scrie în engleză. Dar este o metoda sigura. De multe ori textul poate fi gândit direct în engleza, mai ales atunci când ai un vocabular profesional dezvoltat de practica zilnică într-un sistem englez - și atunci, cu siguranță e mai ușor să scrii direct în engleză.

Traducerea textului din română în engleză necesită, din nou, o decantare în mai multe etape.

Inițial se poate face o traducere grosiera, automată. Există acum numeroase programe de traducere, de la Google translator, pana la aplicațiile incorporate în ultimele versiuni ale Microsoft Word. Acestea traduc un text, fie el și de specialitate medicală, într-un mod grosier, dar totuși destul de bun ca punct de pornire. Uneori traducerile sunt chiar amuzante. De exemplu Google Glass este tradus din engleza în româna ca Google Sticlă... Tocmai din acest motiv, după realizarea traducerii automate grosiere, autorul trebuie să ia din nou, la analizat, fiecare propoziție în parte. Propozițtiile trebuie prelucrată suplimentar, cu atenție. După cum urmează.

Trebuie să verifici mai întâi dacă traducerea a păstrat înțelesul dorit. Are sens propoziția? Spune în continuare ce dorești tu să spui?

Trebuie să verifici apoi dacă cuvintele folosite în traducere sunt cele mai potrivite pentru articolul respectiv. Google Sticlă, ca ”poreclă” românească pentru Google Glass, cred că ar merge bine într-un articol de blog dar nu este un cuvânt tocmai potrivit pentru un articol științific. Mai mult despre ”cuvinte potrivite” am să scriu însă într-un articol separat.

Trebuie să verifici structura propozițiilor (ajungem astfel din nou la structuri). Propozițiile în engleza au o structură ușor diferită de propozițiile din limba română. Ordinea acceptata în engleză este următoarea: subiect-predicat-complement indirect (asupra cui) – complement direct (adică ce se face) – unde – când. I (subiect) will bring (verb) you (c. indirect) the book (c.direct) at school (loc) tomorrow (timp). Apoi, adjectivele se pun întotdeauna înaintea substantivului (little mountain). Desigur, mai sunt și alte câteva reguli care trebuie discutate separat.

Dacă engleza nu este limba ta maternă și dacă nu vorbești engleză în mod curent, zi de zi, atunci urechea ta nu este antrenată, nu are sensibilitatea necesară, pentru a sesiza exprimările corecte din punct de vedere tehnic-gramatical, dar care pentru englezul obișnuit sună puțin ciudat, sau artificial. Sunt numeroase astfel de exemple. Din acest motiv recomand cu mare căldură doua lucruri pe care le consider importante pentru obținerea unui text cât mai bun în engleză.

Prima mea sugestie este să lași textul deoparte pentru câteva zile, să uiți complet de el, și apoi sa-l recitești cu voce tare. Suna bine? Atunci probabil că este OK. Dacă nu sună bine, corectează. Caută pe Google cum au scris alții în engleză cam același lucru și corectează-ți textul.

A doua recomandare, mai dificil uneori de pus în practică, este să rogi pe cineva care este nativ englez să-ți verifice engleza din manuscris. Aceasta persoană nu trebuie neapărat sa fie de specialitate, însa trebuie sa fie cineva pentru care feedback-ul auditiv există, care poată face diferența dintre un ”Google Glass” și un ”Google Bottle”, dintre un ”mouse” și un ”guzgan”.

În plus, există acum un software foarte util care oferă opțiuni de rescriere în engleză prin compararea textului tău cu alte texte verificate ca fiind corecte. Acest program poate fi găsit la gingersoftware.com și poate fi folosit gratuit. Îl recomand cu căldură.

În acest mod, după noi și succesive decantări, după ore de muncă pe text, ajungi la o conversie eficientă și la o variantă de manuscris acceptabilă în limba engleză.

Tudor Toma

Cum se scrie un articol în engleză?

Capitolul 2. Structuri în structuri din structuri.

Un articol științific este considerat a fi bine scris, în orice limbă, nu numai în engleză sau română, dacă informația este înșiruită pe o structură clară și simplă.

Aș vrea să discut în continuare despre câteva detalii ale regulilor de structură pentru un articol științific.

Cititorul român, învățat cu literatura complexă, probabil că este mai tolerant cu un text științific prost structurat, dar care spune ce are de spus. Mai există și ideea că textele simple sunt texte slabe. La una din prezentări, în urmă cu mulți ani, cineva care a vrut să-mi facă un compliment sincer mi-a spus: ”Nu am înțeles nimic din prezentarea ta, dar a fost o prezentare foarte bună”. Prezentarea a fost percepută ca fiind de un nivel superior tocmai prin faptul că a fost greu de înțeles.

Pe de altă parte, cititorii și editorii anglo-saxoni sunt foarte intoleranți cu textele dezordonate, indiferent dacă sunt scrise de genii. Vezi, de exemplu aici, ce spune cititorul anglo-saxon Lee despre cartea Părul Venerei a lui Mihail Șișkin. Șișkin, unul dintre cei mai mari scriitori ruși contemporani, primește doar două stele de la cetățeanul Lee, pentru ...inconsistent, distracted, impatient reading of it. Structura cărții lui Șișkin este una atipică. Nu are cap nu are coadă. Informația este oferită precum perlele scumpe vărsate într-o cutie, și nu ca un colier de perle albe în șirag dublu.

Așadar, un articol științific greu de înțeles nu reprezintă pentru cititorul englez un semn de superioritate intelectuală a autorului, ci mai degrabă reflectă o impolitețe, o lipsă de educație a autorului în tehnica comunicării. Articolul poate să ofere o soluție bună la o problemă importantă și cu toate acestea este respins, sau returnat pentru a fi rescris, dacă informația nu este structurată așa cum trebuie.

Dar ce înseamnă o structură ”așa cum trebuie”?

Structura de bază a articolelor științifice, așa numita structură mare, este cea numită IMRAD, acronimul de la Introducere, Metode, Rezultate (And) Discuție. Această structură a fost adoptată treptat de majoritatea revistelor științifice și s-a impus ca standard din anii 50. Beneficiul major este că permite cititorului să găsească foarte rapid, în interiorul articolului, secțiunile care îi sunt de interes. Oponenții susțin însă că IMRAD este o structură prea rigidă și prea simplistă.

Fiecare secțiune IMRAD are câte o structură internă specifică și poate la fel de rigidă ca structura mare. În aceste structuri de secțiuni elementele de bază sunt paragrafele. Acestea reprezintă blocurile mari de informație, iar ordinea lor este esențială pentru citirea cu ușurință a articolului.

Paragrafele trebuie să fie ”etichetate” și ordonate în funcție de informația pe care o conțin. Etichetele sunt relativ standard, aceleași, indiferent de conținutul articolului. Spun ”relativ” fiindcă pot apare și mici variații. De exemplu, o ”Introducere” conține cam întotdeauna paragrafe cu următoarele etichete, aproximativ în această ordine:

Para 1: descrierea ”scenei” - o introducere în subiect.
Para 2: de ce este important subiectului abordat.
Para 3: ce se cunoaște despre subiect (relevant la studiul în discuție).
Para 4: ce nu se cunoaște despre subiect. Care este întrebarea la care încearcă să răspundă studiul de față
Para 5: de ce este important să știi ce nu se cunoaște.
Para 6: cum s-au hotărât autorii să răspundă la această întrebare.

Ca exercițiu, se poate lua orice articol publicat deja și se poate ”diseca” introducerea, prin sublinierea cuvintelor cheie. Disecția ajută și editorul la stabilirea etichetelor paragrafelor din introducere și la verificarea ordinii lor în structura introducerii respective. Este însă un exercițiu esențial și pentru autori, pentru aranjarea și corectarea structurii unui text nou.

Mult mai dificilă mi se pare înțelegerea modului de structurare corectă a unui paragraf în sine. Structurarea paragrafelor reprezintă de fapt activitatea de bază a scrisului medical, elementul care face cu adevărat diferența dintre un text scris bine (adică clar) și unul scris mai puțin bine (adică mai greu de înțeles). Cum construim aceste paragrafe și ce înseamnă de fapt structurarea logică a textului într-un paragraf?

În formula de stil a textului științific englez - american paragraful trebuie să înceapă cu o propoziție care enunță despre ce se va discuta în paragraful respectiv. Se începe cu propoziția care descrie eticheta paragrafului, cu așa numita lead sentence. De ce? Fiindcă dacă nu te interesează eticheta respectivă, poți să treci mai departe la eticheta următoare. Poate te interesează paragraful următor. Care are eticheta tot la vedere, la începutul paragrafului. Și așa mai departe. Este un aranjament care ușurează cititul rapid, ”în diagonală”.

După lead sentence trebuie să apară propoziții care vin cu detalii, sau cu argumente, în descrierea etichetei respective. Sunt informații asociate cu informația de pe etichetă și ordonate după o anumită ”logică”.

Logica propozițiilor dintr-un paragraf poate să fie una de timp (am început cu a, am făcut apoi b, am lucrat la c și am terminat cu d), una a importanței (a, fiindcă este mai important ca b, care e mai important ca c), o logică a determinismului (a determină b care determină c, după care se obține d), sau o logică a arbitrarului (mai întâi a, apoi b, după care c și în final d, fiindcă așa se face).

Deoarece în mod natural nu gândim în ierarhii sau liste, ci gândim radial, divergent, majoritatea textelor primare au nevoie de repetate și repetate reorganizări și restructurări în liste, până când se obține structura dorită, conformă cu standardele, cu nevoile cititorului. Aceasta este etapa unde ”se pierde” cel mai mult timp cu redactarea și editarea unui articol și la această etapă încep să se plictisească majoritatea autorilor, care se grăbesc, trec mai departe, și greșesc fatal, lăsând  textul cu o structură dezorganizată.

Sunt câteva trucuri/teste care se pot aplica pentru a verifica structura unui text, și care sunt utile atât pentru editorii care evaluează un manuscris, cât și pentru autori.

De exemplu, subliniază sau izolează cuvintele cheie din fiecare paragraf, apoi construiește un paragraf doar cu aceste cuvinte. Are sens logic acest paragraf-rezumat? Dacă nu are sens, rearanjează-l. Noul aranjament îți va sugera modificările care trebuie făcute la structura textului primar.

Sau, tot prin subliniere, disecă fiecare paragraf în parte și vezi ce tipuri de logică există între propozițiile din interiorul paragrafului. Care argument este mai important? Este acesta la începutul sau la sfârșitul paragrafului? Ai menționat toate argumentele importante sau mai sunt lucruri care trebuie spuse?

Dacă editezi din nou și din nou textul primar, ținând cont de aceste detalii de ordonare a informației, dacă respecți ”logica” acestor structuri în structuri din structuri, poți ajunge lesne la un text ”bine scris”.

Un text bine ordonat va fi ușor de evaluat și va fi ușor de acceptat spre publicare.

Tudor Toma

Cum se scrie un articol în engleză?

 Capitolul 1. Textul primar și structura lui. 

Pornesc de la ideea că fondul există deja. Adică ai ceva de spus, ai rezultatele unui studiu, ai o observație importantă de făcut, ceva interesant de discutat. Iar informația este reala, de folos pentru un număr mai mare de persoane, este structurată și completă. 

Procesul de scriere a unui articol nu este unul unic. Nu există o rețetă perfectă. Fiecare își dezvoltă până la urmă un anumit mecanism cu care se simte confortabil și care îi este de folos. 

Pentru mine procesul este unul destul de greoi și asemănător procesului de developare a unei fotografii. Dar cine mai ține minte procesul de developare clasic al unei poze, acum, când toate pozele sunt tipărite direct pe hârtie? Poate că de fapt aceasta este una din problemele care îi inhibă pe doctori să scrie. Convingerea că scrierea unui articol se face din prima, ca o printare, cu un text perfect, când, de fapt procesul este unul de decantare în tăvi diferite, în multe etape. Și, mai mult, este un proces care cere timp și perseverență.  

Scrierea unui articol trece așadar prin mai multe etape de distilare, decantare, clarificare. La fiecare etapa se intervine cu ceva anume, ceva foarte precis. Cam care ar fi aceste etape? 

Am să folosesc ca exemplu ideea articolului de aici. Vreau să scriu ceva despre producerea unui articol în engleză. Care este fondul, de ce eu? Pai să zicem că am învățat puțin jurnalism cât am fost bursier la British Medical Journal cu mult timp în urmă, am publicat apoi la ei, dar și în alte reviste, m-a preocupat problema scrisului medical, și, în final, acum, după ceva ani, am ajuns să am o metodă pe care o aplic destul de sistematic, o metodă care cel puțin pentru mine este eficientă. În aceste condiții poate că am ceva util de spus, problema este de interes pentru mai multe persoane și atunci poate că merită efortul de a încerca să scriu un articol pe această temă.  Fondul există. 

Cum încep? Eu scriu textul primar într-un stil colocvial-epistolar, fără să-mi fixez o anumită structură în minte. Pur și simplu scriu tot ce îmi vine în minte despre subiectul respectiv. Pun pe hârtie repede, fără să ezit prea mult, tot ce pot, după melodia și ritmul vocii interne, și cu valorificarea tuturor asocierilor mentale care îmi apar în acel moment. Dacă acum mă gândesc și la o idee adiacentă legată de procesul despre care vorbesc, atunci o menționez, chiar dacă legătura logică nu este neapărat imediat aparentă pentru cineva din afară. Acum este etapa când mă gândesc mai puțin la ce și cum ar vrea cititorul să audă și mai mult la ce aș avea eu de spus. Care sunt reflecțiile mele cu privire la problemă. Ce opinii am și cum mi le-am format. De ce cred eu că este așa și nu altfel. Și scriu cât pot, cu entuziasm și pasiune, cu patimă chiar.  

Nu este nici singura, nici cea mai eficientă, și nici cea mai clară modalitate de a crea un text, însă pentru mine merge și, mai mult, îmi place să scriu așa, simt că am libertate absolută. Rezultatul este un material cu care eu mă identific intim, ceva desprins din mine cu adevărat, un text cât se poate de sincer și de original. Acest text brut pentru mine este un material foarte valoros, fiindcă este cu adevărat textul meu. Riscul de a plagia pe cineva este zero. Nu este nici textul cel mai bun, nici cel definitiv, dar este aluatul din care voi obține articolul final. 

Rândurile de mai sus reprezintă un astfel de text. Au fost scrise alla prima și le-am lăsat în mare măsură needitate.

Următoarea etapă este structurarea informației, ordonarea cât de cât logică a textului primar. 

Un text lăsat nestructurat, sau aranjat după o structură complicată, poate fi potrivit pentru un articol literar, dar nu pentru un articol de revistă medicală, chiar dacă este vorba de un eseu sau blog. Medicii sunt persoane ocupate, cărora li se cere să citească mult și repede. De aceea preferăm un text medical aranjat după o structură simplă sau foarte simplă. O așa zisă structură de Hollywood, adică la fel predictibilă ca un film făcut de americani, unde știm exact cum e la început, cum e pe la mijloc, și cum e la sfărșit: întotdeauna cu un ”good guy”, într-un conflict din ce în ce mai accentuat cu un ”bad guy”, inițial ”bad guy” pare a câștiga lupta, dar, în ultimul moment ”good guy” vine cu ceva neașteptat și câștigă. Happy end. Întotdeauna happy end. O astfel de structură simplă este necesară la filmele cu adresabilitate largă fiindcă este o structură pe care mulțimea o înțelege repede. Este o structură așteptată, nu este nimic nou care să necesite interpretări, adică de ce așa și nu altfel și ce anume exact înseamnă schimbarea, de ce a fost ea necesară. Publicul trebuie să iasă relaxat de la filmele americane, nu confuzionat, sau măcinat de întrebări fără răspuns, cum pleacă spectatorii de la cinematograful de artă. 

Un articol medical fără o structură logică precisă, sau după o structură alta decât cea așteptată, oricât de interesanta ar fi informația care o conține, devine greu de citit și își pierde din importanță și din calitate. Calitatea principală, singurul motiv pentru care este scris un articol medical, este de a face transferul de informație, de la autor către cititor. Dacă cititorul se plictisește, sau nu înțelege ce vrea să spună autorul, atunci articolul este scris degeaba, poate doar pentru vanitatea autorului (din păcate, aceste cazuri nu sunt rare). 

Structurile clasice pentru articolele medicale sunt bine definite. Se pot analiza și învăța. Orice tip de articol dintr-o revistă medicală are structura lui precisă și specifică: există o structură pentru editoriale, una pentru articolele originale, una pentru prezentările de caz. 

Tehnica expusă aici este independentă de limba în care dorești să publici articolul. Sugestia mea este ca textul primar să fie scris în limba în care ai vocabularul cel mai dezvoltat, și de cele mai multe ori aceasta este limba maternă. Zic de cele mai multe ori, fiindcă pentru un text medical este posibil sa ai un vocabular medical mai dezvoltat în limba în care practici medicina. Dacă ai exercițiu poți să ajungi să generezi un text primar foarte bun direct în engleză. Dar dacă nu ai această ușurință, nu trebuie să te simți complexat! Generează și structurează textul primar în româna. În general, nici în literatură nu sunt mulți autori care ajung să scrie în limba de adopție la fel de bine ca în limba materna. Dar totuși aceștia există; cel mai reprezentativ și mai impresionant pentru mine este Vladimir Nabokov. 

Când textul primar nu sună bine, o restructurare de urgență și o simplificare poate să salveze situația. Pentru a menține ideile simple mă opresc și eu aici, brusc, fără încheiere, fără concluzii, fără happy end. 

Iar despre etapele următoare, de transcriere a articolului din română în engleză, poate într-un capitol următor. 

Tudor Toma

  

Pneumo - epigramă

Gina nu e o femeie,

E un ghid despre dispnee,

Îmi zise un astm ușor

Pe un ton superior.

Cum de nu știi tu pe GINA ?

Rudă cu Teofilina,

Cea din era glaciară

Ce continuă s-apară,

Prin ghiduri și farmacii

Lângă alte doctorii.

Într-un colt stau supărați

Astmul și BPOC, certați

Că în ultimul ghid sosit,

Amândoi s-au regăsit,

Într-un gen de înfrățire

ACOS – noua denumire!

În alt colț un domn mai “old”

Căruia ii spune GOLD,

Stă și retoric se-ntreabă

Ce pufuri sunt mai de treabă.

Dincolo, VEMS stă-îmbufnat

Că nu mai e el împărat,

Și-n GOLD l-au asociat

Cu mMRC si CAT.

Pe câmp la Oktoberfest,

Am găsit drept manifest,

Scala TuBORG lângă-o bere,

Și-am uitat de sarcomere.

Vedeti, în pneumologie,

Poate fi și poezie,

Căci deși par complicate,

Toate-s vechi și nouă toate!

Bacilul lui Koch - George Toparceanu

Mult onorate doamne,
Distins auditor!
La festival când vine, tot omul e dator
S-asculte, înainte de partea amuzantă,
O conferinţă lungă şi foarte importantă.
Conform acestei date sinistre, aşadar,
Avem între culise un conferenţiar,
Un om cu greutate, un personagiu mare...
Să nu luaţi aceasta drept o ameninţare!
Dar ca să nu planeze asupra noastră vina
C-am neglijat programul, — persoana cu pricina
E gata să vă ţină, un ceas şi jumătate,
O conferinţă gravă de specialitate.
Cum, nu vă pare bine? De ce v-aţi întristat?
Mai aşteptaţi o clipă, că doar n-am terminat.
Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal
Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiţi în stal;
Că somnul, în aceste condiţii verticale
Ş-atât de izolate, nu face cinci parale;
Că nimene nu poate pretinde nimănui
Să-nghită festivalul cu conferinţa lui, —
Din spirit caritabil şi din filantropie,
Ştiind mai dinainte ce toată lumea ştie,
Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă
Şi-n loc de conferinţă, veţi asculta o odă.

Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
Că biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă uşă, a pretextat ceva
Şi-a dispărut... adio! M-a părăsit aşa,
Cu călimara plină de noapte şi de proză.
E vorba de bacterii şi de tuberculoză,
E vorba de bacilul lui Koch...
Precum vedeţi,
Un subiect anume făcut pentru poeţi!
O, nu vă fie teamă... şi dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar... ici un pic de galben şi dincolo puţin
Albastru... şi pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât şi negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — şi ele —
Cam tot acelaşi lucru pe propria lor piele?
Ba fac aşa chiar domnii — de genul femeiesc...)
Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală... ştiu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e şi el!
Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlneşti oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alţi bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Şi peste tot se ţine de bietul om ca scaiul,
În fabrică, la şcoală sau pe trotuar hai-hui, —
Dar peste tot îşi vede de-afacerile lui!
Îşi dă ades pe credit persoana lui culantă
Cu o scadenţă lungă, când nu e... galopantă,
Regia de tutunuri îi face mult rabat;
La băuturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil,
În lupta mare-a vieţii e mic, dar e teribil —
Şi chiar atunci când pare că doarme, e deştept,
La primării el este, , consilier de drept"
Şi, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare duşman al speciei umane...

Prea onorate doamne!
Când ţin acest discurs,
Dac-aţi vedea că intră în sală-aici un urs,
N-aţi năvăli afară prin uşi şi prin ferestre
Utilizând cu toţii resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare şi foarte fioros...
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fi'ndcă nu se vede şi fi'ndcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni...
Să judecăm un pic.
De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
Când ştii că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneţi dumneavostră: ce importanţă are
Când un tâlhar te-mpuşcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Câţi oameni mor, de pildă, în fiecare ţară
Mâncaţi de urşi? Trei-patru...
Pe când această fiară,
Acest vrăjmaş de moarte al genului uman
Atacă şi distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută... ci mii şi mii de vieţi,
Ci zeci de mii şi sute de mii de tinereţi "
Că judecându-l după isprăvile lui crunte
Şi după lăcomie, apare cât un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spaţiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesaţiu
Şi tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul...

*

Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul.
Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă
Să ştim: ce formă are şi cu ce se ocupă?
După savanţi şi medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston...
Dar bolnavii, săraicii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac, —
Ceva aşa, cilindric... Regret că nu găsesc
O cretă şi-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. —
S-a zis că face parte din regnul vegetal,
Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural
Să fie din aceeaşi familie cu floarea,
Să fie văr cu macul şi rudă cu cicoarea,
Cu gingaşa mimoză, cu palidul narcis...
Ar însemna că-şi face familia de râs!
Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă:
Aţi întâlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-aţi dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină şi să se dea la om?
Ori aţi putea concepe vreun fel de ciupercuţă
Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuţă?...
Dar, în sfârşit, s-admitem că scârba asta mică
Ar moşteni-n caracter ceva de la urzică, —
Nu prea importă regnul din care face parte
Cât mai cu seamă felul cum ştie să se poarte.
Distruge-n organisme ţesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas şi-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deşi nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleţi).
Şi — curios! — el are de mult pentru poeţi
Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preţ pe lume!...
De obicei, trăieşte la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic şi, câteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalţă pe-un strat de aer moale,
Pluteşte-n atmosferă... şi dând mereu târcoale
În jurul nostru, iarăşi găseşte un cotlon
Şi căpătând viaţă — devine iar baston!
Savanţi-l studiază făcând din el culturi, —
Un fel de gelatină... un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram
Şi se-nmulţesc acolo în voia lor...
Uitam!
El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulţeşte atunci? Prin ce minune?
— Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntâi în două... apoi se face-n patru...
Şi-n nouă luni e-n stare să-ţi umple acest teatru
Cu fii, nepoţi, nepoate, şi socri mari, şi fraţi,
Şi veri, şi verişoare, şi cuscri, şi cumnaţi,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ţi spună a cui este şi câte neamuri are!

*

Prea onorate doamne!
Doar câteva cuvinte,
Şi-am isprăvit... (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă, —
Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
Prielnic, răspândeşte agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudenţa e de aur,
Să vă feriţi din calea acestui mic balaur
Şi orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă şi nici un iteres
Să moară de ftizie...
Că poate să-şi aleagă o altă maladie [1]
Sau poate să-şi dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz când existenţa îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viaţa şi soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Şi dumenalui se face mereu că nu le ştie:
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele şi carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente şi-n orice băutură
Să puneţi acid fenic — nu mult: o picătură...
Şi cel puţin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe faţă şi pe mâini...
La poştă sau la gară (şi-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală...
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo şcoală
Şi aerul de-acolo îţi pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc...
Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să ţină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchişi în casă, c-afară-i udă ploaia...
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viaţă să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezeşti mofluz,
Evită surmenajul şi orice fel de-abuz,
Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!...
Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana accea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:
Nu sărutaţi nici mână, nici gură, nici... nimïc!