duminică, 31 august 2014

Bacilul lui Koch - George Toparceanu

Mult onorate doamne,
Distins auditor!
La festival când vine, tot omul e dator
S-asculte, înainte de partea amuzantă,
O conferinţă lungă şi foarte importantă.
Conform acestei date sinistre, aşadar,
Avem între culise un conferenţiar,
Un om cu greutate, un personagiu mare...
Să nu luaţi aceasta drept o ameninţare!
Dar ca să nu planeze asupra noastră vina
C-am neglijat programul, — persoana cu pricina
E gata să vă ţină, un ceas şi jumătate,
O conferinţă gravă de specialitate.
Cum, nu vă pare bine? De ce v-aţi întristat?
Mai aşteptaţi o clipă, că doar n-am terminat.
Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal
Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiţi în stal;
Că somnul, în aceste condiţii verticale
Ş-atât de izolate, nu face cinci parale;
Că nimene nu poate pretinde nimănui
Să-nghită festivalul cu conferinţa lui, —
Din spirit caritabil şi din filantropie,
Ştiind mai dinainte ce toată lumea ştie,
Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă
Şi-n loc de conferinţă, veţi asculta o odă.

Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
Că biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă uşă, a pretextat ceva
Şi-a dispărut... adio! M-a părăsit aşa,
Cu călimara plină de noapte şi de proză.
E vorba de bacterii şi de tuberculoză,
E vorba de bacilul lui Koch...
Precum vedeţi,
Un subiect anume făcut pentru poeţi!
O, nu vă fie teamă... şi dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar... ici un pic de galben şi dincolo puţin
Albastru... şi pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât şi negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — şi ele —
Cam tot acelaşi lucru pe propria lor piele?
Ba fac aşa chiar domnii — de genul femeiesc...)
Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală... ştiu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e şi el!
Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlneşti oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alţi bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Şi peste tot se ţine de bietul om ca scaiul,
În fabrică, la şcoală sau pe trotuar hai-hui, —
Dar peste tot îşi vede de-afacerile lui!
Îşi dă ades pe credit persoana lui culantă
Cu o scadenţă lungă, când nu e... galopantă,
Regia de tutunuri îi face mult rabat;
La băuturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil,
În lupta mare-a vieţii e mic, dar e teribil —
Şi chiar atunci când pare că doarme, e deştept,
La primării el este, , consilier de drept"
Şi, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare duşman al speciei umane...

Prea onorate doamne!
Când ţin acest discurs,
Dac-aţi vedea că intră în sală-aici un urs,
N-aţi năvăli afară prin uşi şi prin ferestre
Utilizând cu toţii resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare şi foarte fioros...
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fi'ndcă nu se vede şi fi'ndcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni...
Să judecăm un pic.
De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
Când ştii că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneţi dumneavostră: ce importanţă are
Când un tâlhar te-mpuşcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Câţi oameni mor, de pildă, în fiecare ţară
Mâncaţi de urşi? Trei-patru...
Pe când această fiară,
Acest vrăjmaş de moarte al genului uman
Atacă şi distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută... ci mii şi mii de vieţi,
Ci zeci de mii şi sute de mii de tinereţi "
Că judecându-l după isprăvile lui crunte
Şi după lăcomie, apare cât un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spaţiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesaţiu
Şi tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul...

*

Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul.
Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă
Să ştim: ce formă are şi cu ce se ocupă?
După savanţi şi medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston...
Dar bolnavii, săraicii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac, —
Ceva aşa, cilindric... Regret că nu găsesc
O cretă şi-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. —
S-a zis că face parte din regnul vegetal,
Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural
Să fie din aceeaşi familie cu floarea,
Să fie văr cu macul şi rudă cu cicoarea,
Cu gingaşa mimoză, cu palidul narcis...
Ar însemna că-şi face familia de râs!
Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă:
Aţi întâlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-aţi dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină şi să se dea la om?
Ori aţi putea concepe vreun fel de ciupercuţă
Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuţă?...
Dar, în sfârşit, s-admitem că scârba asta mică
Ar moşteni-n caracter ceva de la urzică, —
Nu prea importă regnul din care face parte
Cât mai cu seamă felul cum ştie să se poarte.
Distruge-n organisme ţesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas şi-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deşi nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleţi).
Şi — curios! — el are de mult pentru poeţi
Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preţ pe lume!...
De obicei, trăieşte la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic şi, câteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalţă pe-un strat de aer moale,
Pluteşte-n atmosferă... şi dând mereu târcoale
În jurul nostru, iarăşi găseşte un cotlon
Şi căpătând viaţă — devine iar baston!
Savanţi-l studiază făcând din el culturi, —
Un fel de gelatină... un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram
Şi se-nmulţesc acolo în voia lor...
Uitam!
El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulţeşte atunci? Prin ce minune?
— Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntâi în două... apoi se face-n patru...
Şi-n nouă luni e-n stare să-ţi umple acest teatru
Cu fii, nepoţi, nepoate, şi socri mari, şi fraţi,
Şi veri, şi verişoare, şi cuscri, şi cumnaţi,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ţi spună a cui este şi câte neamuri are!

*

Prea onorate doamne!
Doar câteva cuvinte,
Şi-am isprăvit... (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă, —
Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
Prielnic, răspândeşte agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudenţa e de aur,
Să vă feriţi din calea acestui mic balaur
Şi orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă şi nici un iteres
Să moară de ftizie...
Că poate să-şi aleagă o altă maladie [1]
Sau poate să-şi dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz când existenţa îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viaţa şi soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Şi dumenalui se face mereu că nu le ştie:
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele şi carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente şi-n orice băutură
Să puneţi acid fenic — nu mult: o picătură...
Şi cel puţin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe faţă şi pe mâini...
La poştă sau la gară (şi-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală...
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo şcoală
Şi aerul de-acolo îţi pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc...
Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să ţină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchişi în casă, c-afară-i udă ploaia...
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viaţă să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezeşti mofluz,
Evită surmenajul şi orice fel de-abuz,
Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!...
Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana accea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:
Nu sărutaţi nici mână, nici gură, nici... nimïc!

duminică, 17 august 2014

Scurt istoric al reabilitării respiratorii



          Primele mențiuni despre reabilitarea respiratorie datează de la Hipocrat care spunea: „Dacă am putea da fiecărui individ cantitatea exactă de hrană și exercițiu, nici prea mult și nici prea puțin, am găsi cea mai bună cale de a-l face sănătos”.  
          El a descris pentru prima dată „cea de a treia ftizie”, ce seamănă cu BPOC-ul, precum și tratamentul său: pacienții au o expectorație galbenă și se sufocă adesea; pot avea frecvent frisoane și febră; durata de viață este mai puțin de un deceniu. Hipocrat recomandă bolnavilor un regim alimentar și mersul: în prima lună 20 stadioane pe zi (un stadion = 180m), în a doua lună 10 stadioane în plus sau în jur de o oră de mers pe zi. Scopul final era să atingă la 150 stadioane pe zi. La sfârșitul unui an de asemenea tratament, pacientul putea fi considerat „vindecat.
       Galen (129-201) a continuat perceptele lui Hipocrat, dând prima definiție a exercițiilor adaptate fiecărui pacient și a conceptului de individualizare. El a avut o teorie medicală în care existau componente: naturale (fiziologice), non-naturale (care nu sunt înnăscute – sănătatea) și contra-naturale (boala). Cele șase lucruri non-naturale (aer, alimentație, dormit - veghe, mers-repaos, excreție și retenție, pasiunile minții) trebuie să se regăsească într-o componentă moderată în viața fiecărui om, fiecare exces afectând starea de sănătate. El face și prima recomandare de utilizare a mersului și exercițiului fizic ca metodă de profilaxie a bolilor.
 

La mai bine de o mie de ani distanță, în 1565 Girolamo Mercuriale (1530-1606) publică De arte gymnastica  care evidențiază locul exercițiului fizic în tratamentul bolnavilor. 


În 1870 apare in Franța o lucrare a medicului-fiziolog Clement Tissot: Gimnastica Medicinală și Chirurgicală sau eseu asupra utilității mișcării sau a diferitelor exerciții a corpului în tratamentul bolii. Mijloacele terapeutice recomandate sunt: balon, bile, etc. El pledează în această lucrare pentru necesitatea exercițiului fizic post-operator.
             In 1769, medicul William Buchan scria în cartea sa „Domestic medicine” că  dintre toate cauzele care conspiră pentru a face viața unui om scurtă și mizerabilă, nici unul nu are mai multa importanță decât lipsa de exercițiu corespunzător .
      Fernand Lagrange (1845-1909) readuce în discuție rolul activității fizice conform principiului: funcția creează organul. El compară activitatea fizică cu un medicament care trebuie administrat în dozaj riguros punând bazele reabilitării ca metodă terapeutică. În plus, insistă pe o evaluare prealabilă a pacientului.
          La sfârșitul secolului XIX Charles Denison publică o lucrare Exercise and Food for Pulmonary Invalids (1895) în care descrie un program complet de antrenament fizic, cu ilustrații. Menționează rolul exercițiilor respiratorii în tratamentul pacienților suferinzi de sechele de tuberculoză, inventând chiar și un dispozitiv numit „Inhaler și exhaler”. Pentru pacienții cu emfizem propune un exercițiu menit să îndepărteze secrețile și aerul restant și îl denumește: „The Chest Exerciser, or Emphysema Jacket” , propunând să fie efectuat 15 minute de 3 ori pe zi.
 


            Părintele reabilitării moderne este însă Alvan Barach, medic la Columbia University din New York, autorul cărții: Physiologic therapy in respiratory diseases. Una din primele lucrări (1936) a făcut referire la utilizarea helioxului pentru ameliorarea dispneei la pacientii cu astm și emfizem. Printre preocupările lui s-au numărat și administrarea oxigenoterapiei în repaus și exercițiu (dezvoltând în anii 1950 dispozitive de oxigen portabil), tehnica inhalației, exerciții de respirație diafragmatică. El a remarcat, la pacienții cu emfizem care urmează un program de exerciții fizice, o ameliorare a dispneei. Privitor la indicația de exerciții fizice la pacienții cu BPOC, Barach nota într-una din lucrările sale: “Poate părea neobișnuit să sugerezi exercițiu la acești pacienți care au lipsă de aer, dar de fapt este una dintre căile prin care își pot restabili starea fizică” .


     



marți, 5 august 2014

Twitter și revista ”Pneumologia”. Rolul rețelelor de socializare în dezvoltarea profesionala.

Pentru o bună perioadă de timp am considerat că atât Twitter cât și Facebook sunt aplicații destinate în special adolescenților, care vor sa-și piardă vremea într-un mod cât mai ”constructiv” pe net, schimbând poze de la petreceri sau din vacanțe, ori mici bârfe - ca între orice prieteni. Mai mult, am avut senzația că utilizatorii de Twitter și de Facebook sunt doar dintre cei cu tendințe exhibiționiste, care nu se jenează dacă sunt văzuți de toată lumea în diferite ipostaze personale, sau care vor să fie auziți și văzuți de cât mai mulți, cărora le place adulația publicului, care vor să fie vedete. Trupa Vama Veche are un cântec care descrie bine acest gen: ”Vreau să ajung la radio, s-audă o țară întreagă cine-s eu cu adevărat” cântă cei de la Vama. Ei, desigur, sugerează doar radioul ca o metoda sigură de amplificare a mesajului la nivel național.

Eu am să încerc să arăt că Twitter este chiar mai bun decât radioul pentru cine vrea să aibă audiență, și, mai mult, că nu este o aplicație doar pentru adolescenți, ci este o unealtă foarte utilă pentru un schimb rapid de informații între profesioniști normali și modești, dar cu interese comune și cu o agendă foarte încărcată.

Twitter este un site fondat în 2006 care, prin simplificare, ar putea fi asimilat cu un afișier global, o gazetă de perete mondială. Cine are de spus ceva, o spune pe un ”bilețel” care este fixat pe acest site. ”Bilețelul” este de fapt un mesaj web, un așa numit tweet, în care nu se pot scrie mai mult de 140 de caractere, dar care poate conține link-uri la pagini de internet, poze, sau videoclipuri. În 2014 Twitter avea 645 milioane de utilizatori înregistrați care postau 9100 de mesaje în fiecare secunda (sursa www.statisticbrain.com/twitter-statistics/).

Deși cantitatea de informație postată pe Twitter este impresionantă, fiecare utilizator poate fi foarte selectiv cu mesajele pe care le citește. Selecția se poate face în două moduri: pe bază de cuvânt cheie, sau hashtag (#diez), ori în funcție de utilizatorii pe care îi alegem să-i urmărim. Această facilitate, de selectare a mesajelor, duce în final la crearea unui șir de mesaje care este unic, specific interesului tău, iar lista se actualizează instantaneu, în momentul în care apare o nouă postare cu tema respectivă.

Să presupunem că te interesează COPD. Cauți pe Twitter #COPD și vezi ce mesaje apar, vezi cine le trimite, le citești pe cele interesante (e ușor, sunt doar 140 de caractere!), treci foarte repede peste cele mai puțin interesante, iar dacă este vreun utilizator care postează în mod constant lucruri interesante despre COPD, atunci îl selectezi ca ”Following”, pentru a-i urmări postările.

Conținutul mesajelor este foarte variat și poate fi de la lucruri frivole, la informații noi dintr-un anumit domeniu, știri, imagini, link-uri, sau opinii considerate de cel care le posteaza ca fiind interesante. De asemenea, se pot posta link-uri la bloguri cu mai mult text despre un anumit subiect, ori link-uri la youtube pentru imagini video.

Avantajul imens al acestui tip de comunicare este posibilitatea de a fi foarte selectiv cu o cantitate mare de informații, care se actualizează în permanență și pe care le accesezi doar cand și daca vrei. Nu te obligă nimeni să pierzi prea mult timp cu mesajele stupide, nu te întrerupe nimeni să-ți spună la telefon ce a mai făcut (Twitter este un mijloc asincron de comunicare, adică îl verifici doar atunci când vrei tu), nu trebuie să ștergi zeci de emailuri cu link-uri și informații inutile.

Generatorii de conținut pe Twitter sunt și ei foarte diverși. Oricine se înregistrează ca utilizator poate posta orice despre orice. O instituție postează anunțuri despre ultimele noutăți legate de activitatea instituției respective, un director sau șef postează opinii personale sau oficiale cu privire la activitatea sa pentru cei cu care lucrează, un om obișnuit postează opinii sau informații diverse care i-au atras atenția. Din acest motiv, fiecare utilizator poate ajunge la crearea unei identități digitale, a unui ”brand personal” care ar putea fi ilustrat printr-o reformularea unei zicale în ”spune-mi ce ai postat pe Twitter, ca să-ți spun cine ești”. Iar utilitatea dezvoltării unui brand personal în medicină este din ce în ce mai apreciată.

Mai mult, cum toți, în lumea modernă de astăzi, suntem foarte ocupați, prin Twitter putem ține în mod constant legătura cu persoane cu care altfel ne-am vedea foarte rar, sau de loc. În acest context mesajele frivole au și ele rolul lor. Desigur, este interesant și important să aflu ce a mai făcut colegul meu din America, care lucrează la același proiect ca și mine. Însă un pic de pălăvrăgeală nu face decât să ne apropie și mai tare - la fel cum și discuțiile ușoare (chit chat) contribuie la relaționarea socială în momentul întâlnirilor în persoană.

Postările, dacă sunt făcute  de către medici, trebuie însă să fie făcute cu o responsabilitate suplimentară. British Medical Association și General Medical Council în Marea Britanie au norme clare cu privire la utilizarea rețelelor de socializare de către medicii care au o licență de practică. Încălcarea acestor reguli poate duce la sancțiuni dure, inclusiv la ridicarea dreptului de practică.

Regulile în detaliu sunt prezentate în altă parte. Însă în esență este vorba despre respect. Respectul față de pacient, față de ceilalți utilizatori și față de profesia de medic în general. Trebuie respectate cu strictețe confidențialitatea pacientului, adică nu poți posta nimic care poate fi identificat cu un anumit pacient. Trebuie respectați colegii. Nu se postează mesaje denigratoare, atacuri personale la oricine, mai ales la colegi. Cu alte cuvinte, sub nici o formă nu ”se spală rufele murdare în public”. Și, de asemenea, nu se postează mesaje care ar duce la denigrarea profesiei de medic.

Este până la urmă vorba despre un sistem impus de autocenzură, însă o cenzură cu un sens și un beneficiu real pentru autor, pentru pacienți, dar și pentru profesia medicală în general. Câteodată limitele între ce se poate scrie și ce nu se poate scrie sunt neclare. Sfatul organizațiilor medicale este să nu scrii nimic pe Twitter care nu ar fi potrivit să apară în ziarul local, sau să fie auzit la radio.

Twitter mai are o calitate suplimentară, vizibilă atunci când este asociat cu un eveniment, sau cu un produs cu foarte mulți utilizatori sau spectatori, cum ar fi un concert, un spectacol, dar și o societate medicală sau o revistă. Twitter oferă o voce și o identitate publicului. Dacă în trecut o prezentare publică putea fi doar aplaudată, acum, prin Twitter, publicul are posibilitatea de a comenta în timp real și de a vedea aceste comentarii imediat ce apar.

În educație, acest lucru a dus la utilizarea Twitter-ului la cursuri sau prezentări, pentru a capta comentarii sau întrebări din partea auditoriului.

Presa tipărită folosește Twitter pentru același lucru, pentru a capta opinii și informații din partea cititorilor, dar și pentru a distribui informații către cititori, pentru a anunța anumite articole sau noutăți. O revista, împreună cu cititorii, creează prin Twitter o comunitate virtuală, care este în permanentă interacțiune. Beneficiază astfel și revista, dar beneficiază în mod egal și fiecare dintre utilizatori. Iar sistemul este unul foarte democratic, unde calitatea informației este filtrată de tot grupul și de fiecare utilizator, dar nu de un comitet anume.

De aceea, împreuna cu echipa editorială de la revista ”Pneumologia” am creat un cont de Twitter pentru revistă la @revistapneumo pe care îl dorim la fel de activ ca cel al revistei ”Chest” (@accpchest).

Postările de pe Twitter la ”Pneumologia” vor fi sincronizate cu cele de pe Facebook, unde revista are deja un cont activ.

Revista ”Pneumologia” apare de patru ori pe an, însă postările de pe Twitter vor fi mult mai frecvente. Unele postări vor fi probabil frivolități, dar marea majoritate vor fi despre aspecte pe care echipa editorială sau alți colegi le consideră de interes pentru cititori. Fiecare va avea o voce și va putea participa la discuții.

În felul acesta ”Pneumologia” va avea o viață și între aparițiile editoriale tipărite, iar cei care au de contribuit cu ceva, vor avea posibilitatea să o facă imediat. O țară întreagă, ba chiar și restul lumii, va auzi cine suntem noi cu adevărat...


Tudor Toma
https://twitter.com/TToma