Avem nevoie de creativitate pentru a fi creativi în medicină.
De la nimic la ceva nou se ajunge printr-un proces complex, pe care aș vrea să vi-l propun pentru discuție, disecție și minima analiza în paragrafele următoare. O discuție simplă de pe un iPhone, cu tangențe spre artă și spre medicină.
În primul rând să discutăm puțin despre creativitate. Ce este de fapt creativitatea?
Definiție din cărți: ”Creativitatea, rezultatul gândirii creative, este o trăsătură complexă a personalității umane caracterizată prin capacitatea de a produce idei noi, utile, sau doar frumoase, în orice domeniu”. Cum ajungem să controlăm această capacitate, și, mai important, cum putem să o dezvoltăm?
Numeroase teorii au fost dezvoltate și analizate de-a lungul timpului. În conștiința populară însă a rămas destul de bine conservată teoria talentului, a faptului că creativitatea este determinată genetic, este înnăscută. Fatalitate, te-ai născut sau nu cu talent. Desigur, o asemenea determinare cromozomială probabil că există. Însă gândirea creativă, modul de a-ți accesa creierul pentru a genera idei noi se poate învăța și educa, la fel cum fiecare din noi a învățat să examineze un pacient, sau poate să facă o bronhoscopie.
Dezvoltarea creativității ca tehnică poate fi influențată de artă. Educația prin artă și pentru artă are o contribuție semnificativa la educarea creativității atât la copii, cât mai ales la adulți. În termeni foarte simplii se poate spune că arta te învață că orice se poate. O combinație simplă de elemente esențiale poate produce uneori un nou incredibil de frumos, ceva ce nu exista înainte și nici nu credeai că poate să existe. Alteori arta transmite un mesaj care altfel nu putea fi transmis. Iar arta modernă te face uneori să gândești și altfel, îți stimulează noi forme de gândire, ce a vrut să spună, de ce așa și nu invers?
Desigur, creativitatea artistică este orientată predominant asupra frumosului și marcată adesea de absența utilului. Noul însă poate fi și util dar și frumos. O astfel de asociere asigură un succes comercial, și de aceea astăzi se investește masiv în design-ul industrial. Tehnocrații, inginerii, medicii, sunt în general mai degrabă preocupați de utilitatea noului decât de aspectul său estetic, de frumos, însă și utilitatea este rezultatul aceluiași proces, al creativității. Un exemplu de succes al combinării utilului cu frumosul este cazul iphone-ului, care ne-a schimbat complet modul prin care ne relaționăm.
Gândirea creativă este procesul mental necesar pentru a fi creativ. Ce înseamnă de fapt aceasta? Gândirea creativă este capacitatea de a asocia lucruri cunoscute și de a genera astfel idei noi. Gândirea creativă combină elemente anterior cunoscute, dar disparate. Este foarte important de subliniat că în gândirea creativă noul nu apare din nimic, din inspirație divină. Iphone-ul este o combinație dintre un telefon și un ecran de calculator. Înainte de iphone aveam și telefonul, aveam și calculatorul. Steve Jobs nu a făcut decât să propună un aparat cu un design deosebit, care să le combine pe amândouă. Prezentarea făcută de Steve Jobs la lansarea iphone-ului (pe lângă faptul că ilustrează modul în care trebuie făcută o prezentare în powerpoint), ilustrează foarte bine și mecanismul de asociere al gândirii creative.
Exercițiul picturii, al desenului, ca exemplu confortabil pentru mine din artă, este un exercițiu simplu de asociere, util pentru dezvoltarea creativității. Pornești de la o imagine cunoscută, cum ar fi o vază cu flori, de la elemente fizice cunoscute, cum ar fi pânza, culorile, pe care apoi le combini într-un mod unic, pentru a crea ceva cu totul nou. O imagine nouă cu muzica și poezia ei. O imagine, capabilă să cuprindă și să exprime nu numai forma vasului cu flori, dar și ce ai simțit atunci când ai admirat florile respective, mirosul lor, căldura camerei în care au fost puse, sărutului femeii pentru care au fost culese și senzația de relaxare a vacanței în care ai pictat. Exercițiul desenului și al picturii este de fapt o asociere cu ”n” posibilități, limitate doar de capacitățile tehnice ale celui care pictează.
Tot pictura ne ajută să înțelegem că această creativitate nu apare din neant. Nu producem nou din nimicul absolut. Întotdeauna pornim de la ceva. Observăm natura din jurul nostru și regrupăm piesele care există deja. Acțiunile principale sunt ”să observi” și ”să combini”. Iar arta ne învață că este posibil să observăm realitatea și altfel. Mintea artistului vede posibilități de conectare între diverse elemente care sunt invizibile celor neantrenați creativ. Arta este doar un exercițiu de interpretare a realității.
Care este atunci legătura cu medicina? În medicină suntem antrenați ”să observăm”, dar religia medicinei bazată pe dovezi din zilele noastre ne descurajează capacitatea individuală de a ”combina”. Cine dorește să-și folosească gândirea creativă în medicină este încurajat să meargă în cercetare, altfel riscă malpraxis, fiindcă improvizează și nu urmează protocoalele și ghidurile acreditate de instituții.
Și nici măcar în cercetarea medicală gândirea creativă a medicilor nu este folosită la potențialul maxim. De la o idee la un tratament clinic distanța este mult prea lungă, mult mai lungă decât pentru tehnologie, pentru un iphone, iar procesul este costisitor și foarte riscant. Majoritatea medicilor care lucrează în cercetare nu sunt creatori de nou absolut. Timpul și efortul lor este concentrat pe studii clinice și experimente în care testează ideile generate de alții cu mult timp înainte.
Ce motivație mai are atunci un medic pentru a fi creativ? Avem nevoie de creativitate pentru a putea fi creativi în medicină. Capacitatea medicului clinician de a observa problemele clinice, de a propune noi soluții este unică și nu trebuie pierdută sau subestimată. Ideile noi trebuie încurajate, înregistrate, protejate și apoi evaluate. Incubatoarele de idei medicale, care să genereze și să vândă mai apoi diverse idei pentru a fi testate nu sunt foarte profitabile. Cu toate acestea în SUA, de exemplu, există companii care fac exact acest lucru. În plus, ele scanează și patentele existente dintr-un anumit domeniu, unde colecția este una întâmplătoare. Universitățile își încurajează cercetătorii să-și patenteze ideile, iar spitalele mari au departamente speciale pentru inovație. Medicii sunt sprijiniți cu suport legal și fonduri, iar în caz de vânzare a patentului, câștigurile sunt împărțite. Câștigurile prin acest gen de activitate nu sunt nici mari, nici foarte rapide. Sistemul medical britanic, NHS, are un departament special, la nivel național, unde medicii pot propune idei pentru a fi patentate, ideile fiind de la noi molecule până la dispozitive și aplicații medicale pentru faimosul iphone. Spre deosebire de industria farmaceutică, industria dispozitivelor medicale are un alt ciclu de gestație mult mai scurt, iar în acest sector rezultatele și profiturile creativității se văd puțin mai repede.
O zonă rămasa încă în afara jurisdicției medicinei bazate pe dovezi, unde creativitatea este aproape necontrolată și nu întotdeauna are un efect pozitiv, este zona politicilor medicale. Aici inovațiile, ideile noi, sunt poate mult prea dese, cel puțin aceasta este percepția din perspectiva sistemului britanic. Cineva din politic are o idee (că nu există dovezi nu prea contează), dacă acel cineva este o persoană cu putere de influență, atunci și ideile lui sunt forțate în practică destul de repede. Desigur, fără studii clinice randomizare care să demonstreze eficiența și siguranța intervenției propuse. Iar exemplele abundă, de la sistemul de îngrijiri medicale integrate, la modalitățile de co-plată cum sunt cele introduse recent și în România.
Creativitatea este generatoare de idei. Dar pentru a realiza ceva nou în medicină nu este suficient să fii creativ, cu toții știm foarte bine acest lucru. Inovația este procesul următor. Inovația este de fapt procesul prin care ideile creative sunt implementate. Creativitatea este necesară, dar nu este suficientă. Pentru a pune în practică o idee mecanismul de acțiune este cu totul altul față de procesul de generare a ideii. Cred însă că și acest mecanism poate fi descompus și învățat.
Tudor Toma