duminică, 18 mai 2014

Culisele vieţii şi ale morţii





Când începi să spui poveşti înseamnă că ai încetat să le trăieşti?



Moșul din gardă

August, 40 de grade, 3 după amiaza. Stăm lați în camera de garda cu ușile deschise să se facă puțin curent. Intră solemn un fel de alai de înmormântare: un bătrân slăbuţ, tras la faţă de căldură, dar verde, şi 3-4 femei mai tinere cu haine şi basmale cernite Feţe lungi, tragice. Cine e pacientul? Moșul era: vreo 80 de ani, l-am așezat pe patul de consultații. Ce te supăra tataie? Tataie îşi trage sufletul după căldura drumului, dar declară că nu-l supără nimic, acum e cam obosit. Mă uit la un teanc de hârtii, analize şi rețete – moșul era deja la al patrulea spital in aceeași zi. Îl căutaseră de inimă, de tensiune, de stomac, de atacuri cerebrale. Şi părea că nu avea nimic grav. Doamnelor, înțeleg că l-ați dus la fel de fel de doctori azi. De ce credeți ca ar avea ceva la plămâni? Dar ce-l supăra de fapt? Nu vă luați după el doamna doctor, se sufocă, hârâie, tuşeşte, scuipă, obosește! Internați-l, doamna doctor, să nu moară pe-acasă. Zic: Așa e tataie? E, doamna doctor, mai obosesc, doar am 80 de ani. L-am consultat, i-am făcut analize, i-am făcut poza. Moșul părea în regulă şi mă întrebam ce-mi scapă. Alaiul cernit mă judeca din priviri cu oarece asprime, construind o presiune palpabilă. Foarte îndoită, eram pe punctul de a începe să-i caut moșului un pat în spital, ca să închei ciclul de plimbări prin camerele de gardă din ziua respectivă şi să-mi acord mai mult timp de a analiza dacă moșul e bolnav sau nu. Şi totuși întreb: dar ce v-a făcut să credeți ca el e așa de grav bolnav ca să trebuiască să-l duceți la spital? Una din femei rupe sobrietatea îndoliată şi apăsătoare şi zice: Știţi de ce? Dacă vă spun o să mă credeți nebuna. Mama mea, soția lui, s-a prăpădit de o săptămâna, Dumnezeu s-o ierte. Şi mi-a apărut azi noapte în vis şi mi-a spus că dacă nu-l internez astăzi într-un spital, moare!
Triumf! Aveam un biet moș plimbat pe caniculă de un stol de bocitoare care credeau mai mult în graiul viselor decât în evidenţă şi bun simţ. Ce doctor mare am fost eu, al patrulea de pe lista zilei, cu toate analizele celorlalți în mana, confirmând: Da, ești nebună. Ia moșul şi du-l acasă la răcoare şi dă-i să bea lichide multe, după ce l-ai târât ca o nebună toată ziua prin căldura. Fiica îndoliată, ca ieșită din transă, s-a emoționat până la lacrimi. Era fericită că e o proastă dar că-şi mai păstrează măcar tatăl pe această lume. A plecat zâmbind, cu moșul de braț, şi cu alaiul îndoliat pe urme.
Parca s-a mai răcorit sau mi se pare mie?


Irina Strâmbu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu